Cum convingi copilul să meargă la grădiniță? Află secretele pentru a se adapta ușor de la psihologul Laura Găvan
Noul an școlar începe luni, 11 septembrie, și o mulțime de copii încep o etapă deosebit de importantă în dezvoltarea lor: grădinița. Până la vârsta de 7 ani, această perioadă își pune amprenta extrem de puternic în dezvoltarea emoțională a celor mici. Este perioada în care cele mai pregnante convingeri limitative se formează, motiv pentru care o abordarea blândă și înțeleaptă în creșterea copilului este esențială. Alături de psihologul Laura Găvan discutăm despre importanța perioadei de acomodare la grădiniță și despre „regulile” pe care le pot urma părinții pentru a trece cu bine de această etapă.
Laura Găvan este psiholog clinician, psihopedagog special, cu formare în psihoterapie Cognitiv-Comportamentală. Aceasta lucrează îș special cu copii și adolescenți însă se implică și în munca cu adulții.
„Creierul unui copil este ca o casă în contrucție”
Începe noul an școlar, o perioadă plina de emoții și griji, în special pentru mămicile care își trimit copilașii pentru prima dată la grădiniță. După cum știm, perioada de adaptare poate fi un mare stres pentru părinți, având în vedere că de multe ori întâmpină cei mici probleme de acomodare. Mulți copii nu își doresc să stea la grădiniță, se pot simți abandonați, neîndreptățiti și experimentează o mulțime de emoții negative. Cum trebuie să abordeze părinții situația și mai mult, există niște „reguli” de care este bine să țină cont?
O regulă importantă este să înțelegem cum funcționează creierul copilului nostru. Daniel Siegel folosește o metaforă deosebită care explică cum este alcătuit creierul:
„Creierul unui copil este ca o casă în contrucție. Parterul este format din trunchiul cerebral și regiunea limbică, împreună formând secțiunile inferioare, adesea numite și „creierul reptilian” sau „creierul de mamifer”.(...) Acest creier inferior este considerat mult mai primitiv deoarece este responsabil de cele mai primare operații neuronale și mentale: emoțiile puternice, instinctul de a ne apăra copiii, cât și de funcțiile de bază cum sunt respirația, reglarea somnului și a ciclurilor acestuia și digestia.
Creierul inferior este cel care îl determină pe un copil mic să arunce o jucărie sau să muște atunci când nu obține ce vrea. (...) Creierul inferior este activ chiar și la nou-născuți. Creierul superior însă, responsabil de gândirea mai complexă și sofisticată, este nedezvoltat la naștere și evoluează în timpul primului an de viată și pe toată perioada copilăriei. Creierul superior este format din cortexul cerebral, stratul periferic.(...) Această parte a creierului se mai numește și „scoarța cerebrală”. Creierul superior este responsabil cu abilitățile de gândire logică, moralitate, empatie, echilibru emoțional, abilitățile decizionale, de planificare etc.
Studiile ne arată că în realitate, creierul superior este complet format în jurul vârstei de 25 de ani, odată cu încheierea perioadei de adolescență. Cunoscând aceste informații, explicațiile raționale nu ajung la cei mici, așa că trebuie să punem accent pe pregătirea acestuia pentru grădiniță. Multe dintre fricile noastre și ale copiilor noștri pot fi domolite dacă reducem gradul de incertitudine.
Este important să o cunoaștem pe doamna educatoare înainte de prima zi, să parcurgem de câteva ori drumul până la gradință (o plimbare plăcută, eventual acompaniata de o inghetata, la întoarcere), să cream un obicei si cel mai important: nu schimbăm nimic fără să anunțăm în prealabil pe cel mic. Este de dorit o perioadă de acomodare împreună cu unul din părinți, dacă este posibil, însă copilul trebuie să se ocupe de sarcini.
Cel mic nu are încă noțiunea timpului foarte bine definită, astfel ca îi vom spune că va fi luat acasă după ce mănâncă sau după somnul de prânz: nu întârziem și ne ținem de cuvânt! Obiectele de tranziție sunt de un real folos: că este o brățară sau o batistă cu parfumul mamei, orice care ne aduce aminte de acasă e de ajutor!
Nu prelungim momentul de rămas bun, un pupic și o îmbrățișare sunt suficiente; nu „predăm” copilul din brațele noastre în cele ale doamnei educatoare: vrem să transmitem că e un loc sigur în care poate păși cu încredere!
În concluzie, cele mai importante reguli sunt: înțelegerea faptului că ne adresăm unui copil al cărui creier superior este în formare și că nu face în „special” pentru a ne supăra; predictibil, constant si previzibil, este trio-ul de aur, nu e momentul „surprizelor”, copilul are nevoie să se simtă în siguranță.
Dacă copilul nu vrea absolut deloc la grădiniță, ce poate face un părinte, care mai ales, nu are încontro decât să îl trimită acolo? Cearta clar nu ajută. Cum pot fi emoțiile gestionate?
Dacă nu am pregătit din timp copilul pentru aceasta schimbare mare, e posibil să ne lovim de un refuz. Frica de separare durează până în cel de-al patrulea an de viață. Desigur, aceste frici vor continua de-a lungul vieții, sub o formă sau alta, dar ramâne crucial să fie gestionată corect în această etapă a dezvoltării ca reper pentru ulterioare experiențe. Este important să înțelegem că reacțiile noastre la comportamentul copilului activează zone diferite din creier.
Dacă vom certa copilul când acesta este inundat de emoții, vom activa zona creierului inferior, acesta va sesiza amenințarea care declanșează reacția biologică de supraviețuire-fugă, luptă sau îngheț. Îndemn părinții la multă răbdare și căldură, să nu renunțe și să pună în aplicare planul de pregătire, chiar dacă a început deja grădinița.
Nu e o perioadă ușoară nici pentru părinți. Se pot simți epuizați, frustrați. De unde își pot lua energia și cum se pot aduce într-o stare bună, atât pentru ei, cât și pentru copilași?
Prima întrebare pe care le-o adresez părinților este: cum mă simt când sunt departe de copilul meu (deși știu că este în siguranță)? Dacă resimte neliniște și o stare de disperare, o anxietate puternică, transmitem copilului, în mod inconștient, mesajul că nu este în siguranță.
Primul pas este reglarea emoțiilor: plimbările în natură, exercițiile fizice ușoare, respirația conștientă, pot ajuta. E posibil, chiar și după o pregătire temeinică, adaptarea să fie dificilă și de durată. Nu este un eșec, ține de particularitățile fiecărui copil. Mă bucur să observ că tot mai multi părinți înțeleg importanță unei tranziții blânde către gradiniță și că apelează la ajutor specializat!
