Doru Răduță: «Prima poftă a fost să mănânc șaorma»

Chiar dacă nu a intrat de la început în reality-showul „Survivor” de la PRO TV, Doru s-a făcut repede remarcat. Mare iubitor de adrenalină, a fost un Războinic apoi un Vultur greu de întrecut însă, din păcate, a fost eliminat cu puţin timp înainte de finala de pe 31 mai. Iată ce ne-a povestit Doru Răduţă (30 de ani) despre experienţa din Republica Dominicană, dar şi despre ce a făcut după ce a ieşit din concursul de la PRO TV!

cub doru raduta animat gif

Click!: Ce ai făcut după ce ai ieşit din reality show?

Doru Răduţă: După ieşirea din „Survivor”, m-am văzut cu cei dragi, cu familia şi am încercat să mănânc din toate, mai ales din poftele despre care visam şi vorbeam toţi în camp.

Ce ţi-a fost poftă să mănânci când ai ieşit?

Pfff, mi-a fost poftă de foarte multe lucruri despre care am vorbit în camp, însă prima poftă satisfăcută a fost cea a şaormei, după care au urmat şi vor urma.

image
El a ieșit din competiție săptămâna trecută

Ce ai simţit când ai aflat că vei părăsi competiţia în urma voturilor primite?

Ce-i drept, am fost trist, căci îmi doream să continui, dar când ajungi în acel moment al voturilor, îţi evaluezi şansele, te gândeşti la tot ce e plăcut acasă şi te împaci cu ideea că vei pleca, va fi bine.

A slăbit peste 10 kilograme

Câte kilograme ai slăbit? Cum se va schimbă de acum alimentaţia ta?

La proba cântarului slăbisem deja 10 kg, cât despre alimentaţia mea, clar va avea parte de tot ce îmi doresc, voi încerca orice mi-a lipsit.

image
I-a fost poftă de un tort și l-a primit

Cu cine vei păstra legătură? Ţi-ai făcut prieteni acolo?

Aş păstra legătura cu toţi, căci sunt oameni frumoşi, am încercat să fiu prieten cu majoritatea, legături s-au creat şi clar le vom menţine.

Ai intrat în show în pandemie şi ai ieşit pe timp de război. Cum ţi se pare situaţia?

Cât timp am stat pe insulă, nu ştiam nimic... Mi se pare o situaţie grea, neplăcută, nu mi-aş fi imaginat. Îmi pare rău că s-a ajuns la asemenea acte de violenţă.

image
Marea pasiune a lui Doru: motoarele

Ţi-ai făcut ceva planuri acum după ce ai ieşit din „Survivor”?

În primul rând, vreau să mă reconectez la tot ce înseamnă viaţa şi realitatea de acasă, am câteva proiecte în desfăşurare, sunt deschis la orice.

Se pleacă în sezonul 2 din «Sunt celebru, scoate-mă de aici» 

image

Zilele acestea se pleacă şi în noul sezon al reality-showului «Sunt celebru, scoate-mă de aici», care se filmează în paralel cu «America Express» pentru Antena 1. După şapte ani de la primul sezon, iată că Pro TV face sezonul 2. Se aude că vedetele sunt sunate şi întrebate dacă vor să participe însă prima proba este să trebuie să facă Bungee jumping dacă doresc să ajungă la tabără. Un sistem de selecţie destul de dur pentru multe din vedetele noastre dornice de aventură.

Primul sezon, din 2015 a fost câștigat de Cătălin Moroșanu care a fost desemnat „Regele junglei” după ce a stat 21 de zile în pădure și a mâncat fel de fel de insecte și vietăți pentru marele premiu în valoare de 30.000 de euro. Prezentatorii primei ediții au fost Cabral și Bobonete.

Şi Vica Blochina vrea la Survivor!

image

Se aude că fosta balerină Vica Blochina ar avea în continuare probleme cu banii şi caută soluţii în acest sens. O variantă ar fi să meargă într-un reality show şi astfel să scape de problemele financiare. Ea a mai fost în 2015 la «Ferma vedetelor» de la Pro TV şi ştie cât este de greu este să se descurce în situaţii dificile, însă la Survivor este şi mai complicat pentru că trebuie să depui şi efort fizic pe lângă faptul că n-ai mâncare şi nici un acoperiş deasupra capului. Iar Vica nu mai e o tinerică dornică de aventură, deşi arată foarte bine în continuare. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

image png
vladimir putin profimedia 0691860588 jpg
foto 1   Cristina Spatar JPG
card ajutor jpg
12 linda evangelista main jpg jpeg
trans bhutan cnn
1 carmen tanase jpg jpeg
rona hartner
image
adevarul.ro
image
adevarul.ro
image
image
image
image
rona hartner
https   www cancan ro wp content uploads 2022 06 A03I5577 scaled webp
ioana nastase fiu3 webp
foto 1   analia selis jpeg
zavoranu bogdan furtuna jpg
cove si sotia in turcia JPG