Giani Kiriţă, cu frica-n sân la Sunt celebru, scoate-mă de aici: «Îmi este teamă de absolut tot ce mişcă»

Ultima actualizare:

Fostul fotbalist nu este la primul reality- show, însă la unul de acest gen spune că nu a mai participat niciodată. L-am prins pe Giani Kiriţă (45 de ani) înainte de a pleca în Republica Dominicană şi ne-a împărtăşit câteva dintre fricile pe care le are şi ce vrea să demonstreze. 

Giani Kiriță  a luat două  campionate  şi trei Cupe  ale României  cu Dinamo
Giani Kiriță a luat două campionate şi trei Cupe ale României cu Dinamo

Nici în Dominicană nu este prima dată pentru că acum patru ani mergea la primul sezon al emisiunii Exatlon, pe atunci difuzată de Kanal D. Dar pe Giani Kiriţă l-aţi mai văzut şi la „Şerifi de România”, la „Splash!” sau la „Poftiţi pe la noi”, la Antena 1. Aşadar este uns cu toate alifiile! 

A făcut show la prima  ediție de Exatlon
A făcut show la prima ediție de Exatlon

Cu toate acestea, el ne-a povestit că nu i-a fost niciodată frică de necunoscut ca acum.

„Sunt celebru, scoate-mă de aici!” este cea mai mare provocare care a existat vreodată în viaţa mea, de când sunt în spaţiul public. Îmi este teamă de absolut tot ce mişcă, pentru că în viaţa de zi cu zi nu stai în apartament şi îţi vine şobolanul pe podea, nu îţi apare şarpele pe geam sau nu mănânci fel şi fel de putreziciuni. Nu ştiu ce va fi, doar îmi imaginez!", ne-a împărtăşit simpaticul dinamovist.

Deşi cine îl cunoaşte ştie cât e de ambiţios, el spune că nu pleacă în Dominicană să demonstreze ceva anume, ci pentru el este o adevărată provocare doar simplul fapt că o să fie cu anumiţi oameni într-o junglă. „Vreau doar să îmi demonstrez mie până unde pot să ajung. Este o luptă cu mine însumi."

Cu cine se va «bate» Giani în junglă 

Nu va fi neapărat periculos sau nu îmi va fi frică, dar e simplul fapt că nu m-am mai întâlnit cu aşa ceva. Vreau să văd unde pot să ajung. M-au trecut toate gândurile din lume pentru că eu sunt un bărbat căruia nu îi este frică de nimic, sincer. M-am stresat gândindu-mă că o să dau peste nenorociri mişcătoare şi nemişcătoare”, ne-a spus Kiriţă înainte de plecare. 

A participat la  „Șerifi de România”
A participat la „Șerifi de România”

Alături de el vor fi încă 11 nume cunoscute din toate domeniile, care îşi vor împinge la maximum limitele psihice şi fizice în cel mai aşteptat reality-show al toamnei. Actori, cântăreţi, creatori de conţinut, sportivi şi jurnalişti celebri vor simţi pe pielea lor teama de înălţime, claustrofobia, frica de spaţii întunecate, se vor întâlni cu şerpi, şobolani, tarantule, gândaci, viermi, vor gusta din preparate culinare greu de privit şi mirosit.

Totul pentru a-şi demonstra că nimic nu este imposibil. Lidia Buble (cântăreaţă), Anisia Gafton (comediant), Tania Popa (actriţă), Ruxi (creator de conţinut), Mara Bănică (jurnalist), Bia Khalifa (cântăreaţă şi adult content creator), Paul Diaconescu (actor), Cristi Mitrea (luptător MMA), Alex Bogdan (actor), Răzvan Botezatu (influencer) şi Cornel Palade (actor comediant) sunt adversarii celebrului fotbalist. 

Are doi copii:  Roxana și Marco
Are doi copii: Roxana și Marco

«Sunt celebru» începe duminică, 4 septembrie

Pro Tv și-a anunțat ieri grila de toamnă. Astfel, duminică, 4 septembrie, începe reality-show-ul ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!” care va putea fi urmărit în fiecare duminică de la ora 20.00, luni și marți de la 20.30.

Apoi, Dragoș Bucur și noua sa echipă de arhitecți sunt pregătiți să îmbunătățească viața familiilor cu probleme la „Visuri la cheie”, începând de miercuri, 7 septembrie. Tot miercuri, 7 septembrie, vom trece granițele satului Las Fierbinți. De două ori pe săptămână, miercuri și joi, ne vom delecta cu umorul, autoironia și situațiile absurde din cel de-al 21-lea sezon al acestui serial fenomen.  

Cu o distribuție uimitoare, noul serial Clanul va oferi joia cea mai neașteptată experiență care combină calitatea cinematografică și scenele incredibile de acțiune, nemaivăzute până acum în România. Și dacă e vineri, 9 septembrie, e Vocea României. Antrenori noi, un scaun dublu și voci puternice… acesta este show-ul pe care nu vrei să-l ratezi.  

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!        

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andreea Caranda ne-a povestit pentru Click! câte puțin din “culisele” emisiunii sale de suflet
banner Olivia Paunescu png
Luciana Indre, botez cu 60 de invitați
banner catalin scarlatescu png
banner Elena Caragiu png
banner catinca roman png
banner divorț png
image
actualitate.net
image
actualitate.net