În spatele unui artist împlinit, o parteneră care crede în el! Gabriel Fatu, susținut de soție. Cum au petrecut vacanța: „Sunt un norocos”
Gabriel Fătu nu mai are nevoie de nicio introducere! Mulți au crescut cu celebrele sale farse de la TV, iar de când nu mai apare pe micile ecrane fanii săi continuă să îl urmărească pe...scenă! Click a stat de vorbă cu celebrul artist care a mărturisit cât de mult îl susține soția în ceea ce face, dar și ce surprize ne pregătește la teatru!
Gabriel Fatu, susținut de soție
Click: Final de vacanță. Cum a trecut această vară pentru dumneavoastră și cei dragi?
Ca orice vacanță, totul a fost de parcă nici n-a fost. A trecut repede, fără să ne dăm seama! Am avut două săptămâni în iulie și două în august și am trecut pe acasă foarte puțin, doar cât să ne schimbăm hainele.
În iulie am fost în Spania. Vă spuneam că am două surori gemene acolo și pe fratele meu. Toți sunt căsătoriți și au copii. Mama e la ei — este singurul moment al anului când aproape reușim să reunim familia. Și când spun aproape, mă refer la sora cea mare, care locuiește în Tulcea și, anul acesta, nu a reușit să vină cu familia ei.
Iar „spanioloii”, așa cum le spune fiică-mea, sunt toți pe Costa Brava, după Barcelona, mai aproape de Franța. Și nu aș da Marea Mediterană „de la ei din sat” pe nicio bucată de Marea Neagră de la noi din țară.
În partea a doua, în vacanța din august, am fost în Deltă — să nu uităm, totuși, că sunt din județul Tulcea. Mergem de câțiva ani la Mon Jardin, în Mahmudia, pentru că ajungem cu mașina direct la hotel, nu suntem dependenți de vreo barcă și, acolo, e un paradis. Au și ei bărcile lor și ne plimbăm pe canale. Eu mi-am luat și permis de barcă, stăm la piscină, mâncăm zilnic aproape numai pește, citim, pescuim și ne relaxăm.
Click: Ce ați recomanda pentru cineva care dorește să vină pentru prima dată cu copilul la teatru?
La noi, la teatru, sunt puține spectacole pentru copii, pentru că sunt teatre specializate care fac numai asta. Eu, cu fiică-mea, de exemplu, am început să merg la teatru de când avea trei ani.
Prima dată am fost la Teatrul Țăndărică, apoi am fost și la Excelsior, Opera Comică pentru Copii, Teatrul Ion Creangă, uneori și la Circul Metropolitan.
Dar în top rămâne Țăndărică, pentru că am văzut, de atunci și până acum, absolut toate spectacolele din repertoriu — unele și de mai multe ori.
Chiar m-am amuzat când am preluat-o în vacanța de vară și i-am zis că sâmbătă mergem la Motanul încălțat, iar ea m-a întrebat:
— Din nou, tata? L-am văzut de șapte ori. Dar merg cu tine, dacă îți dorești tu neapărat!
Click: De la ce vârstă credeți că este potrivită ieșirea la teatru ca activitate de familie?
De regulă, nu îmi place să-mi dau cu părerea și să le spun altora ce să facă, pentru că fiecare familie are propriile reguli.
Dar dacă tot m-ați întrebat... vă răspund din punctul de vedere al actorului de pe scenă:
Cred că trebuie să vii cu copilul la teatru când începi să te înțelegi cu el. Când copilul înțelege unde e, aude, ascultă și e atent. Când știe că nu trebuie să se plimbe prin sală în timpul spectacolului, pentru că deranjează atât actorii, cât și spectatorii.
(Am avut niște experiențe urâte, când mi-a venit să opresc spectacolul și să mă duc să-i dau afară. Întâi pe părinți, evident, pentru că se pare că au lipsit la lecția despre educație și respect.)
Și mai cred că trebuie să alegi un spectacol cu un subiect pe care copilul să îl înțeleagă cât de cât, iar durata să nu fie mai mare de 1h20 – 1h30, pentru că ei își pierd răbdarea mai repede decât noi.
Click: Ce spectacole ați văzut recent împreună cu fiica dumneavoastră, Ingrid?
Pentru că tocmai s-a deschis stagiunea, chiar duminica trecută am fost în familie, evident la Țăndărică, și am văzut Muzicanții din Bremen.
Eu am crezut că e o premieră, iar ea ne-a spus că l-am mai văzut o dată. Râdeam cu soția mea, care a ieșit foarte încântată de spectacol, și îmi spunea că nici ea nu-și mai amintește dacă l-am mai văzut sau nu...
Iar ele două (de fapt, trei, că era și mama mea, venită în vizită la noi) au venit la Otopeni să mă revadă în Ispită pentru soțul meu, spectacol pe care l-au văzut cred că de cel puțin cinci ori. Personajul meu se numește Mirel, și ea e foarte amuzată de asta. A reținut replici din spectacol și acasă începem să jucăm scene — le imită pe Ana Odagiu și Doina Teodoru.
(Sper că ele să nu vadă vreodată asta)
Click: Din repertoriul Teatrului Dramaturgilor Români, ați vizionat ceva împreună în familie, cu fetița sau soția?
Bineînțeles că am fost la mai multe spectacole. Au fost și doar amândouă, să mă vadă pe mine, și m-au văzut în absolut toate, chiar și în Gaițele, care durează 2h40, fără pauză!
Dar am fost și împreună să vedem alte spectacole din repertoriu, cum ar fi Siciliana, de Aurel Baranga, regia Toma Enache, la care fiică-mea s-a amuzat copios.
Dintre toate spectacolele în care joc, preferatul soției mele este O noapte furtunoasă, în regia Teodorei Câmpineanu, dar Ingrid râde foarte mult de mine în Amanta noastră de la Minister, regia Gelu Colceag, unde personajul meu, majordomul, vrea să le aranjeze pe toate și, bineînțeles, mai mult le încurcă. Face multe nebunii, iar ea se distrează maxim.
Click: Două noi titluri — Anticlimax și Marele cutremur — vor intra în repertoriul Teatrului Dramaturgilor Români în această lună. Ce ne puteți spune despre ele?
Sunt două spectacole mult așteptate, la care s-a lucrat intens în stagiunea trecută — câteva luni pentru fiecare echipă în parte.
„Anticlimax” este un proiect inedit, o piesă despre efectele nocive ale încălzirii globale și cum ne afectează planeta. A pornit de la o idee și a fost scrisă după ce s-a făcut castingul și au fost aleși actorii.
Autorul, Doru Vatavului, și regizorul Bobi Pricop, după ce au analizat zile în șir sute de actori tineri (și nu exagerez, au fost peste 300), i-au ales pe cei mai buni. Nu vă spun decât atât: nu trebuie să ratați acest spectacol!
„Marele cutremur” este o piesă foarte bună, premiată, semnată de Lavinia Braniște, care se joacă în premieră la Teatrul Dramaturgilor Români.
Un spectacol de comedie, deși situația este tragicomică. Are în distribuție actori tineri, dar și actori consacrați, fiind regizat cu măiestrie de Teodora Petre.
Povestea e relativ simplă: o bătrână singură, cu o casă mare, pe care nu o vor doar nepoții, atunci când ea nu va mai fi, ci și preotul, doctorul, vecinii — toți încearcă fel de fel de stratageme pentru a deveni moștenitori.
Premiera va fi peste câteva zile, așa că vă invităm să intrați pe site-ul teatrului, să consultați programul și, cu puțin noroc, să mai găsiți bilete.
Click: Vă acompaniază soția la premiere?
Da, de fiecare dată. Sunt un norocos că și ea iubește teatrul și vedem împreună multe spectacole. Când nu joc, îmi place să văd ce mai fac și alții. Așa ne-au învățat profesorii noștri la facultate: e o profesie care „se fură”.
Învățăm mereu de la ceilalți, ne inspirăm, ne comparăm. Când e ceva bun, rețin și mă întreb: „Cum de nu m-am gândit și eu la asta...?” Dar sunt și multe din care înveți cum să nu faci niciodată pe scenă.
În afară de spectacole, citim și piese împreună. Primesc multe texte de teatru de la diverși dramaturgi și trebuie să le citesc. Dacă am o capodoperă în mână și îmi scapă printre degete?
Unele sunt bune, foarte bune. Altele — mai slabe. La unele nici nu înțeleg ce a vrut să spună autorul. Și sunt curios să aflu părerea ei, ea fiind în postura unui spectator sincer, fără prejudecățile și clișeele mele profesionale.
Click: Ce alte noutăți aduce această stagiune?
Mai aveam în plan două premiere până la sfârșitul anului, dar nu pot vorbi despre ele acum, din păcate. Situația economică a țării, contextul actual... nu știm încă ce va fi. Știm doar că publicul are nevoie de noi și că cei care iubesc teatrul nu pot trăi fără el.
Avem peste 30 de spectacole în repertoriul teatrului, așa că nu ezitați să alegeți cele mai bune spectacole dintre cele mai bune.
Pentru că teatrul este un limbaj universal, care unește culturi și popoare. Este o formă de artă, este divertisment și este educație, în același timp. Teatrul exprimă sentimente și trăiri, ne poate face să zâmbim sau să plângem, ne pune pe gânduri și ne transportă într-o altă lume, pe tot parcursul reprezentației. Teatrul există din Antichitate și va exista atât cât va exista lumea aceasta, orice-ar fi!
