Violența domestică, luată în râs pe rețelele de socializare. Psihologii avertizează: „Trebuie să fii ori foarte bolnav, ori foarte prost”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

În timp ce autoritățile ne atenționează că numărul cazurilor de violență domestică este în creștere, pe rețelele de socializare ia amploare un trend periculos, care poate contribui la banalizarea acestui fenomen grav. Numeroase videoclipuri însoțite de mesajul „Dacă mă vedeți vreodată cu ochiul vânăt, să nu vă fie milă, că nici mie nu îmi tace gura” s-au viralizat rapid pe platforme precum TikTok, câștigând mii de like-uri. Cu atât mai grav este faptul că aceste materiale au fost realizate de tinere care par să minimizeze realitatea sumbră cu care se confruntă zeci de mii de femei din România. Despre cum am ajuns să luăm în râs violența domestică ne vor spune specialiștii din domeniul psihologiei.

Un nou trend periculos pe rețelele de socializare!
Un nou trend periculos pe rețelele de socializare!

Un nou trend periculos pe rețelele de socializare! Cum am ajuns să râdem de violența domestică pe Internet

Când vorbim despre violența domestică, datele actuale sunt extrem de îngrijorătoare. Numai în prima lună a acestui an au fost înregistrate aproape 700 de apeluri care semnalau diferite tipuri de violență, dintre care 180 au fost în domeniul violenței domestice. În peste 70% dintre cazuri victima era cea care apela. Dintre aceste apeluri doar 453 au fost preluate, 187 dintre ele au fost apeluri scurte, iar 28 de apeluri au fost pierdute. 

Totodată, conform cifrelor publicate de Poliția Română, anul trecut au fost înregistrate peste 9.000 de apeluri la serviciul Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi care semnalau mai multe tipuri de abuz. Dintre acestea, puțin peste 6.500 au fost preluate, iar aproape jumătate dintre ele făceau referire la violența domestică. 

Din păcate, asta nu este tot: aceste cazuri au crescut în 2024 cu 3,5% față de 2023. Potrivit Poliției Române, în primele 11 luni ale anului 2024, autoritățile au intervenit la 121.357 de cazuri de violență domestică și au fost emise 12.234 de ordine de protecție provizorii. Cele mai multe infracțiuni s-au încadrat la „lovire și alte violențe” și „amenințări”.

Între timp, în mediul online au început să circule diverse clipuri realizate de tinere care, conștient sau nu, par tratează cu superficialitate realitatea dureroasă reflectată de statisticile de mai sus. Prin mesaje precum „Dacă mă vedeți vreodată cu ochiul vânăt, să nu vă fie milă, că nici mie nu îmi tace gura” aceste videoclipuri riscă să transmită ideea periculoasă că violența este justificabilă atunci când o femeie îndrăznește să-și exprime opinia în fața partenerului.

Unele dintre aceste clipuri au reușit să strângă chiar și zeci de mii de like-uri, alături de comentarii, majoritatea de la bărbați, precum: „În sfârșit, una care recunoaște”; „Apreciez sinceritatea”; „Foarte puține persoane au curajul să fie sincere”; „Am râs tare!”; „Bine că recunoști!”.

De ce să nu luăm în râs violența domestică? Drama fără margini pe care o trăiesc victimele 

Oricât de inofensive ar putea părea astfel de videoclipuri de pe internet, sub masca „divertismentului” se ascunde pericolul propagării și normalizării acestui fenomen care anul trecut a făcut mai multe victime. Vă reamintim că în urmă cu doar câteva săptămâni, la Câmpina, o femeie de 33 de ani a fost ucisă de concubin cu 33 de lovituri de cuțit, deși victima avea ordin de protecție împotriva acestuia. Și, din nefericire, nu este singurul caz de acest fel. 

În acest context, asemenea materiale video care circulă liber pe platforme precum TikTok, reprezintă un real pericol, spun specialiștii. Am discutat cu mai mulți profesioniști din domeniu care ne-au expus pe larg implicațiile acestui fenomen. 

De ce nu ar trebui să tratăm cu superficialitate violența domestică pe rețelele de socializare?

„Ca să tratezi violența în cuplu, cu umor, trebuie să fii ori foarte bolnav, ori foarte prost, ori foarte traumatizat.

Violența fizică reprezintă umilință maximă, recepționată atât de bărbat, cât și de femeie, identică ca valoare cu violul. Am văzut mii de femei bătute în 25 de ani, dar și sute de bărbați bătuți de partenerele lor. Trendurile de pe TikTok sunt acceptate rapid de oamenii cu coeficient de inteligență foarte mic. Cu cât ești mai slab cognitiv, cu atât poți glumi mai mult cu și despre violența fizică.

Nimeni și nimic nu ne poate influența să glumim în direcția acceptării violenței în cuplu, chiar și sub forma BDSM propusă cu zâmbetul pe buze de utilizatoarele de TikTok. În cele mai întâlnite cazuri, victimele simt că nu își pot reclama călăul. Motivele sunt diverse: de la rușine până la frică intensă.

violenta domestica foto ipj dolj jpg

Ca să poată ieși din acest cerc îngrozitor de acceptare a violenței, victima trebuie să ceară ajutorul unui terapeut, alături de care să se echilibreze emoțional. Din păcate, există chiar și în anul 2025, un trend fascist în interiorul familiilor victimelor violenței. Acesta se bazează pe legea tăcerii și a acceptării. Victima este învățată absurd să tacă. Dacă ești victima violenței în familie, eu, Radu Leca, te rog din tot sufletul meu să te adresezi autorităților și să mergi la terapie.”, a declarat în exclusivitate pentru Click! pshologul clinician Radu Leca.

Ce impact are, în realitate, un astfel de trend care circulă pe rețelele de socializare?

Atunci când luăm în glumă abuzul sau violența domestică, în orice formă s-ar manifesta ea, de fapt, minimizăm impactul negativ pe care îl are asupra victimei și întregii familii. Încurajăm violența și normalizăm comportamente distructive. Mediul online are forța de a propaga mesaje cu impact emoțional intens, pozitiv sau negativ. Iar atunci când se viralizează videoclipuri care au drept subiect violența fizică domestică, iar mesajul este unul trivial, încurajăm abuzatorii să continue actele de violență și descurajăm victimele să solicite ajutor, a spus în exclusivitate pentru Click! psihoterapeutul Laura Găvan.

Explicați-ne în detaliu drama pe care o trăiesc victimele violenței domestice, cât și copiii care provin din astfel de familii.

Impactul asupra copiilor este unul major, pentru că violența domestică este deseori însoțită de consum de alcool sau droguri, iar aceștia pot manifesta simptome similare tulburărilor anxioase sau episoadelor depresive. Copilul tulburat de un mediu instabil va primi un mesaj negativ despre cum este lumea, familia fiind microuniversul său. La maturitate, tiparul disfuncțional preluat îl va transforma pe acesta fie într-un agresor, fie într-o victimă.

Una dintre întrebările comune adresate victimelor violenței domestice este: „De ce nu pleci?” Răspunsul este mai complex decât ne-am aștepta, în special dacă nu am fost vreodată într-o situație similară, și are în componență modelul familial și întreg contextul persoanei respective. O persoană care provine dintr-un mediu violent, cu precădere ne referim la violență fizică, va internaliza un mesaj despre cum arată o familie: un mix de iubire și abuz.

Atunci când persoana principală de atașament este și sursa protecției, și sursa abuzului, apare un conflict care va fi soluționat prin renunțarea la sine: „Poate că eu sunt de vină”. Copilul abuzat va deveni adultul atașat emoțional chiar și atunci când iubirea înseamnă durere. Atunci când intervine controlul financiar, persoana poate fi blocată și forțată să rămână din lipsa banilor. Nicio relație nu este în întregime rea, iar abuzul este, de cele mai multe ori, gradual. Violența poate fi la început sub forma unei picături de apă, ca ulterior să se transforme într-un adevărat tsunami: abuzul va escalada întotdeauna.

De cele mai multe ori, relațiile abuzive, la început, sunt pline de iubire, respect, apreciere; fiecare persoană prezintă cea mai bună versiune a sa. Violența domestică poate apărea sub multiple forme, cea fizică fiind cea mai evidentă, însă ea poate fi psihologică, verbală, financiară etc., a mai spus psihoterapeutul Laura Găvan.

Care sunt semnele timpurii ale unui posibil viitor abuz?

Unul și poate cel mai important aspect la care să fim atenți este comportamentul partenerului cu alte persoane: prieteni, chelneri, casieri. Poate că este foarte respectuos cu tine, dar dacă își pierde repede răbdarea cu alții și este agresiv, este un semn de alarmă. Un alt aspect care se instalează repede este controlul sub masca protecției: acesta vrea să știe unde ești, cu cine, când ajungi acasă, care este exact programul tău, și toate acestea sunt sub pretextul „Vreau să te știu în siguranță”. Prietenul controlului este izolarea: cu cât te îndepărtezi de familie și prieteni, cu atât controlul va fi exercitat mai eficient și cu atât vei deveni mai dependent de partener ca singură sursă de suport. Confuzia se instalează pentru că comportamentul cald-rece, în care partenerul este foarte prezent și iubitor, iar atunci când ceva nu îi este pe plac se retrage și fie dispare temporar, fie este rece, crează dependență.

La nivel de creier, este similar cu dependența de jocurile de noroc: la început pot câștiga ceva, oricât de mic, apoi voi pierde, dar speranța rămâne că pot câștiga din nou, chiar dacă asta nu se mai întâmplă și pierderile sunt tot mai mari. O femeie din patru din Uniunea Europeană a fost abuzată cel puțin o dată într-un parteneriat domestic sau relație, iar în acest context, să propagăm mesaje în care „glumim” despre violență nu este de ajutor, ci din contră. Scopul unei glume este să râdem toți, iar în aceste cazuri, toată lumea plânge, pentru că nevoie de ajutor au toți din familie: abuzatorul să poată ieși din ciclul de violență, victima să își recapete puterea și încrederea în forțele proprii, iar copiii, victimele supreme, să își rescrie propria poveste despre o lume mai bună, a mai adăugat psihoterapeutul Laura Găvan.

Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a pus la dispoziția victimelor violenței domestice o linie telefonică gratuită, cu un număr unic de contact, 0800.500.333, pentru a semnala situații de violență domestică, trafic de persoane, discriminare de gen sau discriminare multiplă, reglementat de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. Acest serviciu este asigurat 24/24 ore, 7/7 zile. Numărul este apelabil gratuit din orice rețea cu acoperire națională.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
banner Sorin Brotnei jpg
banner sweet kiss jpg
banner laura găvan jpg
banner oreste jpg
banner astroloaga sanda ionescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net