Savurăm frumuseţea insulei Corfu, alături de „Familia Durrell”, la TVR 1
Un serial amuzant, cu patru nominalizări la premiile BAFTA 2017, despre aventurile membrilor unei familii engleze în minunata insulă grecească, începe la TVR 1 din 3 aprilie. „Familia Durrell” ne ţine companie de luni până vineri, ora 18.00.
Serile de aprilie vor fi mai relaxante pentru telespectatorii TVR 1. De luni, 3 aprilie, facem cunoştinţă cu „Familia Durrell” (THE DURRELLS – Regatul Unit, 2016-2019), în serialul cu acelaşi nume, pe care telespectatorii îl pot urmări la TVR 1, de luni până vineri, ora 18.00.
Comedia „Familia Durrell” este adaptarea seriei de cărţi autobiografice „Familia mea şi alte animale”, scrise de naturalistul Gerald Durrell. În 1935, într-un orăşel cenuşiu din sudul Angliei, văduva Louisa Durrell, copleşită de griji financiare, ia cea mai importantă hotărâre din viaţa ei: să încarce tot ce are mai de preţ în câteva valize şi să se mute împreună cu familia pe insula Corfu, în speranţa unui trai mai uşor. Familia e compusă din trei adolescenţi năbădăioşi – Larry, Leslie şi Margo, puştiul Gerry – pasionat de animale, nu şi de şcoală, şi câinele lăţos Roger. Ajunşi în Corfu, Louisa şi cei patru copii găsesc o vilă dărăpănată în care cu greu se poate trăi, localnici care nu pricep ce caută „englezoaica” pe insula lor şi mai multe insecte decât şi-ar fi dorit vreodată să întâlnească. Dar, zi după zi, micul paradis însorit ajunge să-i cucerească. Noul lor cămin le aduce aventuri neaşteptate, prieteni de nădejde, ca jovialul taximetrist Spiro, şi o întreagă menajerie de animale exotice şi domestice, asupra căreia domneşte micul Gerry.
Serialul în 26 de episoade „Familia Durrell” are toate ingredientele pentru a ne bucura de seri liniştite: căldură, dar şi puţină nostalgie, locuri magnifice şi, bineînţeles, câteva staruri: actriţa engleză Keeley Hawes, interpreta văduvei Louisa Durrell, a fost nominalizată de trei ori la BAFTA şi este vocea Larei Croft în jocurile video Tomb Raider; actorul britanic Josh O'Connor, care îl interpretează pe Larry Durrell în serial şi care, pentru rolul tânărului Charles al III-lea în drama „The Crown”, a câștigat premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor; iar în rolul naturalistului, scriitorului, dar şi îngrijitorului de grădină zoologică şi prezentatorului de televiziune Gerry Durrell, actorul Milo Parker.
„Da, chiar mă identific cu personajul meu, Larry, dar nu în sensul că eu sunt un artist, dar îi semăn lui Larry Durrel prin modul în care creează un artist. Lawrence este scriitor, dar nu numai un scriitor, el iubea viaţa de artist, cu tot ceea ce presupune asta, cu tot ce îl înconjoară pe un artist. Iar casa din Corfu în care am filmat este una dintre cele mai frumoase locaţii în care am fost şi unde am filmat; oriunde ai fi întors camera de filmare de la geamurile casei vedeai frumuseţe infinită şi în plus, acea plajă privată, magnifică...”, povesteşte actorul britanic Josh O'Connor, interpretul lui Larry Durrell în „Familia Durrell”.
Încă de la început, serialul s-a bucurat de cronici elogioase. După numai un episod, The Telegraph l-a numit „un serial care nu e doar scăldat de soare şi eliberator, dar care surprinde şi prin umorul de calitate, fără a se strădui şi ţese o pânză fină care dezvăluie exotismul inocent al locurilor”.
În 2016, când ITV a difuzat în Anglia primele sezoane, serialul „Familia Durrell” a fost urmărit în medie de 6,9 milioane de telespectatori. Iar aventurile Familiei Durrell în Corfu au fost de mare interes şi pentru telespectatorii din Australia, Statele Unite, Noua Zeelandă, Canada, Spania.
Pe măsură ce se desfăşurau filmările pentru producția de pe insulă a fiecăreia dintre cele patru serii, pentru multe dintre rolurile secundare au fost recrutați interpreţi la nivel local. Vizitatorii obișnuiți ai insulei recunosc adesea personalul de la hoteluri, baruri și restaurante în mici roluri. De asemenea, dintre cei repartizați ca membri ai echipajului de ambarcațiune în scenele portului, mulți au fost recunoscuți ca parte a echipajului original al feriboturilor și croazierelor de agrement care operează din portul Corfu.