TEAMBUILDING se întoarce. Partea a doua intră în cinematografe pe 5 octombrie

TEAMBUILDING se întoarce. Partea a doua intră în cinematografe pe 5 octombrie

După succesul uriaș al primei comedii, văzută de peste un milion de spectatori în cinematografe, Micutzu, Anca Dinicu și gașca revin pe marele ecran. De data aceasta, teambuildingul trece granița, generațiile intră în competiție, iar inteligența artificială ajunge în mijlocul uneia dintre cele mai disfuncționale echipe din România.

image
Foto: teambuilding

Unul dintre cele mai mari fenomene ale cinematografiei românești recente revine pe marele ecran. Teambuilding 2, continuarea comediei care a adus peste un milion de spectatori în cinematografe, se lansează în toată țara pe 5 octombrie 2026.

La patru ani de la primul film, Horia Brenciu (Micutzu), Emil (Matei Dima), Lorena (Anca Dinicu) și colegii lor se întorc într-un nou teambuilding. Cu aceleași orgolii, rivalități și probleme de echipă, dar într-o lume a muncii care între timp s-a schimbat. Inteligența artificială a intrat în birouri, Generația Z are propriile reguli, iar diferențele dintre generații sunt mai vizibile ca niciodată. Și, pentru că un asemenea context nu putea fi rezolvat printr-un simplu meeting, compania îi trimite din nou în teambuilding. De data aceasta, în străinătate, adică în Republica Moldova.

De la un film la un fenomen

Lansat în 2022, primul Teambuilding a depășit rapid statutul unei comedii de succes și a devenit unul dintre cele mai urmărite filme românești de după 1990, cu peste un milion de spectatori în cinematografe. Filmul a transformat situații pe care milioane de români le recunoșteau din propria viață profesională, de la limbaj corporate și ședințe la rivalități între departamente și inevitabilele teambuildinguri, într-o comedie care a generat conversație, replici memorabile și un public masiv.

Succesul a trecut ulterior și granițele României, povestea Teambuilding fiind preluată și adaptată pentru alte piețe europene.

„După primul Teambuilding, cea mai mare provocare nu era să facem pur și simplu partea a doua. Primul film a avut o amploare pe care nu cred că putea să o anticipeze cineva și tocmai de aceea am simțit că trebuie să existe un motiv bun pentru care personajele astea se întorc. Au trecut patru ani, s-a schimbat foarte mult lumea în care lucrăm și ni s-a părut că avem din nou suficient material încât să râdem de noi. De fapt, ideea filmului a pornit de la felul în care sănătatea noastră mentală este pusă la încercare la birou, uneori până la limită. AI-ul, diferențele dintre generații și felul în care ne raportăm astăzi la job au intrat firesc în universul Teambuilding. Am vrut un film mai mare, dar care să păstreze exact lucrul care a funcționat prima dată: să te uiți la personaje și să spui «îl știu pe omul ăsta»”, spune Matei Dima, scenarist și producător al filmului.

Teambuilding 2026: AI, Gen Z și eterna problemă de a lucra împreună

Teambuilding 2 pornește de la o realitate foarte actuală: felul în care muncim se schimbă mai repede decât reușim noi să ne schimbăm. Inteligența artificială promite să transforme joburi, Generația Z vine cu o relație diferită cu munca, iar companiile încearcă în continuare să rezolve probleme complicate cu meetinguri, prezentări și, inevitabil, câte un teambuilding.

Horia și gașca primesc o nouă provocare profesională. Numai că, înainte să poată convinge pe cineva că sunt pregătiți pentru viitor, trebuie să demonstreze că sunt capabili să funcționeze ei înșiși ca echipă. Așa începe un nou teambuilding, organizat de această dată într-un resort viticol din Republica Moldova, unde se întâlnesc echipe, generații și filosofii de viață foarte diferite. 

„Cred că oamenilor le-a plăcut primul film și pentru că personajele nu erau niște personaje abstracte. Toți am lucrat cu un Horia, un Emil sau o Lorena. Poate chiar am fost unul dintre ei la un moment dat. Acum îi găsim câțiva ani mai târziu, într-o lume care vorbește despre AI, Gen Z și despre cum o să arate munca în viitor, dar oamenii au rămas la fel de complicați. Și de aici vine foarte mult din comedie. Tehnologia evoluează fantastic. Noi... mai vedem”, spune Cosmin Nedelcu – Micutzu.

Gașca se întoarce. Și nu vine singură.

Teambuilding 2 îi readuce împreună pe Cosmin Nedelcu – Micutzu, Matei Dima, Anca Dinicu, Anca Munteanu, Vlad Ianuș și Nicu Banea, alături de Șerban Pavlu, Ștefan Iancu și Bogdan Iancu.

Distribuția se extinde și dincolo de România. O parte dintre filmări au avut loc la Castel Mimi, în Republica Moldova, iar în film apar și actorii Ion Liulică, Emily Istrate și Tatiana Saenco, alături de Antonia Scutaru, Dan Pughineanu, Alex Mîrnea, Beatriz Kondeva, Ștefan Voicu, Tudor Costina și Diana Ille.

„A fost foarte mișto să ne întoarcem la personajele astea după patru ani. Există deja o istorie între ele și există o relație pe care publicul o știe, așa că nu mai pornești de la zero. Dar tocmai asta îți permite să mergi mai departe și să le pui în situații noi. Iar când ne-am reunit pe set, energia dintre noi s-a întors aproape instantaneu. Doar că de data asta universul e mai mare, sunt personaje noi și suficient de multe lucruri care se pot întâmpla prost. Ceea ce, pentru o comedie, e ideal”, spune Anca Dinicu.

Regia este semnată de Letiția Roșculeț, după un scenariu scris de Alex Coteț și Matei Dima, iar producția este realizată de Matei Dima și Alexandra Hash, prin Vidra Productions. Pentru noul film, universul familiar din prima parte se deschide către personaje, generații și contexte noi, fără să piardă satira care a stat la baza succesului Teambuilding.

„Nu ne-am propus să repetăm primul film. Am vrut să păstrăm ADN-ul lui, ritmul, personajele și tipul acela de umor foarte recognoscibil, dar să construim o lume nouă în jurul lor. Mi-a plăcut foarte mult ideea de a pune aceste personaje într-un context în care toată lumea vorbește despre schimbare, tehnologie și viitor, în timp ce ele continuă să se lupte cu niște probleme profund umane: ego, competiție, apartenență, nevoia de validare. Și, evident, cu ceilalți colegi”, spune regizoarea Letiția Roșculeț.

În perioada 28 septembrie – 4 octombrie, companiile pot achiziționa pachete corporate pentru a vedea Teambuilding 2 în avanpremieră,  înaintea lansării oficiale din 5 octombrie. Filmul devine astfel o ocazie de întâlnire pentru echipe, angajați, clienți sau parteneri, într-un cadru informal și diferit de experiențele corporate obișnuite. 

„Teambuilding 2 intră în cinematografele din toată țara pe 5 octombrie 2026.

Despre film

Titlu: Teambuilding 2Gen: ComedieDurată: 110 minuteRating: N15Regie: Letiția RoșculețScenariu: Alex Coteț, Matei DimaProducător: Alexandra HashCasă de producție: Vidra ProductionsDistribuție: Anca Dinicu, Cosmin Nedelcu – Micutzu, Matei Dima, Anca Munteanu, Vlad Ianuș, Nicu BaneaLansare în cinematografe: 5 octombrie 2026



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Zodii protejate de Univers pe 12 martie, foto Shutterstock jpg
zodii, foto shutterstock jpg
Horoscop, foto Shutterstock jpg
u bwnedbuxc1 zodiac 8178742 1920 jpg
suflet pereche
zodiac zodii horoscop shutterstock jpeg
1790329733 FPJY jpg
shutterstock 1773683441 jpg
image
image