Cum să nu mai amâni tot ce faci! Psihologul Laura Găvan ne explică de ce procrastinăm: „Este o problemă psihologică complexă”
Amâni totul pe ultima sută de metri? Dacă nu, atunci cu siguranță cunoști pe cineva care are acest obicei. Totuși, puțini știu că în spatele unei asemenea atitudini stau cauze emoționale profunde. Împreună cu psihologul Laura Găvan am despicat firul în patru și am aflat cum putem schimba acest obicei.
Laura Găvan este psiholog clinician, psihopedagog special, cu formare în psihoterapie Cognitiv-Comportamentală. Aceasta lucrează în special cu copii și adolescenți, însă se implică și în munca cu adulții.
De ce procrastinăm?
Procrastinarea este una dintre problemele cu care se confruntă tot mai mulți oameni. Aș dori să ne explici prin ce se caracterizează și de ce ajung oamenii să procrastineze?
Procrastinarea este o problemă psihologică complexă. Pentru a înțelege că nu este doar o problemă de „gestionare a timpului”, trebuie să aruncăm o privire asupra rădăcinilor acesteia: biologice psiho-emoționale și interpersonale. E important să conștientizăm ce anume ne determină să amânăm ce avem de făcut și să găsim strategii de a trece la acțiune.
Să o luam pe rând: rădăcinile biologice ale procrastinării.
Neurostințele ne ajută să privim mai clar de ce amânăm lucrurile, în momentul care au descoperit neuroplasticitatea creierului. Evitarea a avut la un moment dat în istoria noastră personală un rol adaptativ (încă are dacă este folosită corespunzător), iar în funcție de cum am folosit acestă strategie de coping, ne-a modelat creierul. Cel mai probabil, procrastinarea începe odată cu introducerea copilului în colectivitate: școala. Sistemul de evaluare, dar și anturajul pun etichete, pe care adulții vor continua să le poarte mult timp după absolvire. Cred ca ne aducem cu toții aminte de „tocilarul”, „oaia neagră a clasei”, „glumețul” etc.
Vestea bună e că neuroplasticitatea „lucrează“ toată viața, deci experiențele pe care le vom avea, ne vor modela în continuare creierul. Rădăcinile emoționale au implicații profunde asupra tendinței noastre de a amâna. E important să identificăm ce simțim (sau ce evităm să simțim), pentru că folosim procrastinarea pentru a evita sentimente inconfortabile, dureroase. Teama de eșec sau cea de succes, sunt actorii principali. Se confundă greșeala cu eșecul ca persoană, pentru că valoarea umană este determinată de performanță. Astfel, procrastinarea ne protejează de confruntarea cu limitele noastre, pe care oricum nu le vom afla de teama de a ne simți incapabili. Un cerc vicios!
De cele mai multe ori intervine perfecționismul: standarde și așteptări nerealiste, care ne produc frustrare și dezamăgire. Nu-i așa că mai bine amân decât să mă confrunt cu aceste sentimente neplăcute?!
Dinamica familială din trecut joacă un rol fundamental: dacă am folosit procrastinarea ca protecție împotriva controlului parental, nevoia copilului de independență fiind suprimată. E bine să realizăm că această amenințare nu există în prezent și să nu mai raspundem la ea din instanța de copil: suntem adulți și nu orice solicitare e o încercare de control. Asertivitatea se învață, iar a spune „nu” e de preferat, în locul unei atitudini pasiv-agresive: nu mă pot opune, dar pot amâna la nesfârșit.
Procrastinarea este un scut de apărare
În situația aceasta am întâlnit mulți oameni. Ce se întâmplă emoțional atunci când amâni? Oferă vreun sentiment de siguranță?
Folosim procrastinarea ca scut: teama de eșec sau cea de succes, de care am vorbit mai sus, sunt cele care se activează. Pe lângă asta, se adaugă o gestionare defectuoasă a timpului. Ce se întâmplă de fapt aici, când spui că dai randament fix în ultimul moment? Este vorba de adrenalina care se eliberează, însă tot ea te lasă si obosită.
Cum poți combate procrastinarea?
După ce înțelegem ce anume ne face să evitam, trebuie să găsim metodele care ni se potrivesc cel mai bine. Nu există o rețetă universal valabilă! Această problemă este foarte frecventă în cazul persoanelor cu deficit de atenție, cărora le este dificil să își gestioneze concentrarea și impulsurile. Să fim atenți la vocea critică din mintea noastră, care ne demotivează și să ne construim un dialog interior hrănitor.
Setarea obiectivelor concrete este importantă, a unor așteptări realiste în privința timpului necesar, dar si a dificultăților care pot apărea pe parcurs. Perseverați și nu dați înapoi, însă fiți atenți și la mesajul pe care procrastinarea încearcă să îl transmită.
Ce putem face dacă observăm acest comportament la copii și adolescenți?
Copiii și în special adolescenții au nevoie de independență, dar și de ghidaj și limite. Dacă există un control excesiv, mesajul pe care părintele îl transmite copilului este că nu are încredere că se va descurca singur. Dacă lipsește cooperarea, viitorul adult nu va știi să ceară ajutor când are nevoie, va percepe drept o încercare de control atunci când va primi o solicitare. Care va fi răspunsul? Va procrastina.
Dacă observăm că amână temele, fie întâmpină dificultăți, fie apare teama de eșec, e momentul să intervenim, dar nu să le facem temele în locul lor! Să ne asiguram copiii că îi iubim necondiționat și că valoarea umană lor nu este „de nota 10”.
