Povestea 6

Povestea 6

Ultima actualizare:
1 56182 original jpg jpeg

ANDREI ELENA EMILIA,LOC. VULCANA PANDELE,JUD. Dâmboviţa

Bună ziua. Mi-a fost greu să aleg cele mai frumoase momente din viaţă noastră,dar m-am oprit totuşi la două evenimente. Se spune că femeia îşi alege bărbatul. Iar bărbatul,din moşi strămoşi,e cel care o cere în căsătorie. Pe viitorul meu soţ l-am cunoscut la ocazie,în drum spre casă.    

E un moment pe care nu-l voi uită niciodată datorită unicităţii şi încărcăturii emoţionale în care a avut loc cununia civilă şi nuntă. Noi ne iubeam încă  din 2007,dar interveneau între noi o serie de factori-facultatea,serviciul,distanţa-care,însă,nu ne-au împiedicat să ne iubim. Pe 4 octombrie 2009 am spus da din toată inima. Şi acum suntem fericiţi,ne înţelegem şi suntem la fel de îndrăgostiţi că la început.

Când am  aflat că sunt însărcinată,ne-am bucurat cu toţii,dar au urmat momente foarte grele pe parcursul celor nouă luni de sarcina,deoarece am avut o sarcina toxică. Absolut tot ce mâncăm vărsăm,dar cu ajutorul doamnei doctor am reuşit să duc sarcina la bun sfârşit.

Pe dată de 11 octombrie 2011 Bunul Dumnezeu ne-a  oferit un suflet gingaş,am născut prin operaţie de cezariană un băiat de 3,3 kg,51 de centimetri,care a primit nota 10 la naştere.

Cel mai  frumos lucru  şi reuşit din viaţă noastră de cuplu  e fiul nostru,Tudor Mihai.        

Votează povestea preferată!

Trimite SMS la 1316 cu textul POVESTE06şi votul tău este acordat declaraţiei trimise deAndrei Elena Emilia.

Costul unui SMS este de .15 euro+TVA şi este valabil în reţelele Orange,Vodafone şi Cosmote.

Povestea care va primi cele mai multe voturi va fi desemnată câştigătoare şi va fi publicată în ediţia din 21 martie 2014 a revistei Click! pentru femei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
click ro   Cauți sneakers în trend Unfazed aduce cei mai căutați sneakers în România png
9f47d43cf2f247f15ba108ab72b72b22 png
e18c2b9752c18a82c428b07f9b80123f7b jpg
WFF 2025 arhiva jpeg
Lună plină flickr png
neti sandu zodii colaj instagram pixabay jpg
zodii, foto shutterstock jpg
image png
image
image