Cele mai îndrăgite tradiții împlinte în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți în aceeași zi, pe 29 iunie, deoarece au murit în aceeași zi a anului 67.
Sfântul Petru este sfetnicul lui Dumnezeu
Prin tradiţie, Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, pe care acesta îl consultă când ia decizii importante. De aceea, Dumnezeu i-a încredinţat cheile Raiului şi misiunea de a veghea la porţile acestuia. Pentru că este stăpânul cămărilor cereşti, Sfântul Petre hrăneşte animalele sălbatice, mai ales lupii. În atribuţiile Sfântului Petre intră şi topirea în bucăţele mici şi fierberea grindinei, pentru ca acesta să nu distrugă recoltele.
Credincioșilor li se împlinește o dorință
Credincioșilor care respectă postul li se împlinește o dorință importantă. De asemenea, în ajunul praznicului cine ține un post negru se va bucura de realizările dorite timp de un an.
În timpul Postului nu se scutură merii
În tradiţia populară, în timpul Postului nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.
Sânpetru îi apără pe călătorii rătăciţi
În timpul postului, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.
Restricţii la consumul de mere
Prin tradiţie, este păcat ca femeile să mănânce mere până în ziua praznicului, pe 29 iunie, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi la viaţa veşnică din familia respectivă. După această dată, tinerele fete au voie să mănânce mere, dar vârstnicele din familie „au dezlegare” la mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie.
Ritual pentru frumuseţe
Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă și agheasmă în ajunul paraznicului Sfinților Apostoli, când cântă cocoşul. Tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii lor nu se mai înmulţesc .
Ritual pentru împlinirea unei dorinţe
În ajunul și în ziua Praznicului Sfinților Apostoli este bine să împărţim mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor, să le urăm să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi, pentru a gusta aceste daruri şi la anul. După ce am dăruit aceste ofrande, după masa de prânz din ziua praznicului, mâncăm şi noi mere din recolta acestui an şi miere, apoi ne punem o dorinţă fierbinte ...
Talisman pentru protecţia norocului
În ajunul praznicului Sfinților Apostoli, dar și și ziua sărbătorii, în mediul rural există obiceiul ca mamele să pregătească şi să dăruiască talismane fiicelor lor (o punguţă roşie în care se păstrează câte un căţel de usturoi şi frunze de pelin).Talismanul este purtat de fiecare tânără timp de trei zile pentru ca aceasta să fie apărată de farmece şi de iele, care le-ar fura norocul.
Tradiţia Moşilor de Sânpetru
Pentru sporul casei şi pentru sănătate, la sfârșitul Postului se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci, mere acrişoare, zarzăre şi colivă; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.
Apostolii Petru şi Pavel sunt protectorii închisorilor
La sfârșitul Postului, în ziua praznicului, pe 29 iunie, sunt sărbătoriți cei care lucrează în administraţia penitenciarelor, iar Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost aleşi ca ocrotitori spirituali ai sistemului administraţiei penitenciare şi ai deţinuţilor. Şi cei doi Apostoli au fost închişi, dar nu pentru fapte rele sau pentru că ar fi greşit faţă de semeni, ci pentru că ei l-au recunoscut pe Iisus ca fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al oamenilor.
Să pregătim surprise plăcute purtătorilor slăvitelor nume
La sfârșitul Postului, să pregătim surprize pe care să le oferim în ziua praznicului purtătorilor slăvitelor nume: Petre, Petru, Petrişor, Petruţ, Petruş, Petrică, Pătru, Petruţa, Petronela, Pavel, Pavelică, Paveluţă, Paul, Paulică, Paulin, Petrache, Paula, Petruţa, Paulina, Paula.