Horoscop septembrie 2023. Un nativ se confruntă cu mari pierderi financiare, altul are probleme în căsnicie

Lorina, astrologul Click!, vine cu previziunile complete pentru toate semnele zodiacale, în luna septembrie. Haideți să aflăm ce ne rezervă prima lună de toamnă la capitolul bani, sănătate și iubire! 

Horoscop septembrie
Horoscop septembrie

Berbec

Pot spune că-i o lună mai liniștită pentru voi decât cea anterioară. Asta nu

înseamnă că nu trebuie să fiți dinamici, dar o veți face pentru voi. Încercați să

eliminați ce-i pierdere de timp și fără randament și să mergeți pe priorități. Altfel,

s-ar putea să nu decurgă totul exact așa cum a fost planificat.

Profesional,unele lucruri se vor dezvolta mai lent și s-ar putea să fiți obligați să

reveniți asupra lor, să ajustați, să refaceți, să restructurați. Chiar dacă vă doriți

implementarea de noi proiecte, nu vă grăbiți deoarece mai aveți treburi cu cele

vechi.

Financiar, conturile se pot umple dacă veți da dovadă de inițierea de dialoguri și

negocieri, dacă veți acumula informații și vă veți pune la punct cu noutățile de pe

piață. Dacă vreți să beneficiați de rezultatul muncii, atunci perspicacitatea în

afaceri trebuie să fie excelentă.

Din punct de vedere al sănătății, va trebui să fiți mai atenți, să economisiți putere și

energie, să petreceți mai mult timp în aer liber ,iar dimineața să faceți exerciții sau

alergare prin parc.

Afectiv, cuplurile căsătorite ar trebui să dedice mai mult timp unul altuia. La

începutul toamnei, căldura și tandrețea vor face minuni. Mergeți împreună la

diverse evenimente, la cinema, la teatru și spectacole, chiar și la club dansant.

Taur

Pentru voi vine o lună amestecată, cu multă activitate și energie în prima jumătate,

dar și cu scădere de dinamism spre final de septembrie. Instabilitatea nu va lipsi, în

special în perioada de mijloc, atunci când la serviciu se vor ivi tensiuni în echipa

cu care lucrați. Va trebui să mențineți cea mai mare grijă și precauție pentru a vă

proteja de orice provocări, neînțelegeri și probleme.

Este însă o perioadă bună pentru comunicarea strânsă cu rudele, vizite, incursiuni

în natură și organizare de vacanțe în familie. Principalul lucru este că va exista o

dispoziție de a trăi vesel și senin.

La domiciliu puteți începe reparații sau puteți schimba radical designul locuinței.

Vreți ca acasă să existe liniște,armonie în relațiile cu cei dragi, loc pentru

reîncărcarea bateriilor. Vă veți strădui din toată inima pentru frumusețe și

dezvoltare estetică.

Financiar, ar fi mai bine să nu planificați investiții pentru septembrie și să nu

începeți ceva mare pe termen lung. Cel mai bun mod de a face bani acum va fi

economisirea. Cumpărați doar ceea ce e nevoie cu adevărat, renunțați la

cumpărături bazate doar pe toane, distracție și ceva nebunește de scump.

Medical, dacă vă știți cu probleme cardiace, poate că va trebui un control.

Renunțați la obiceiurile proaste, cum ar fi fumatul sau mâncatul în exces!

Gemeni

Cu Mercur, planeta voastră guvernatoare prinsă-n ciclul retrogradării, înaintarea

proiectelor așa cum v-ați fi dorit voi este dificilă. Sunt în continuare posibile avarii

și urgențe de rezolvat, trebuie să vă ocupați de casă și poticnelile din viața

personală, așa încât veți fi abătuți de la calea planificată anterior. Puneți pe primul

loc problemele interne și cele care se vor ivi în mediul vostru apropiat, lăsând

deoparte deocamdată noile obiective. Ocupați-vă repede de problemele stringente,

iar dacă nu vă descurcați cu toate, apelați la ajutorul persoanelor potrivite pentru

că-l veți obține.

În schimb, sunt săptămâni favorabile divertismentului, comunicării și întâlnirilor,

chiar și relații romantice. Apropo de asta, pe la începutul lunii, foști prieteni pot

reapărea în viața voastră. Veți deveni foarte activi și în sfera socială, veți putea

extinde cercul de contacte de afaceri sau veți lua parte la unele evenimente sociale.

Financiar, n-ar trebui să existe probleme majore, cheltuielile vor fi mai mult

dedicate casei și familiei, iar profitul poate veni ca rezultat al unor eforturi

anterioare. Atrag totuși atenția asupra ultimului decan de septembrie și vă sfătuiesc

să deveniți mai grijulii cu banii voștri deoarece crește riscul de a avea pierderi.

Rac

Nu va fi o lună plictisitoare pentru voi și veți avea destule de făcut în așa fel încât

va trebui să vă păstrați energici și activi. Educația, acumularea de informații,

întâlniri de afaceri, călătoriile ori participarea la conferințe și seminarii pot aduce

beneficii ulterioare. Puteți profita de talentele voastre intuitive care să vă crească

puterea de convingere.

Mijlocul lunii devine vulnerabil, mărind prin aranjamentele astrale probabilitatea

unor calcule greșite și a unor decizii pripite. Drept urmare, vă sfătuiesc să nu

efectuați tranzacții financiare ori să începeți ceva nou.

Financiar, câștigurile sunt acelea pe care le știți, însă vor crește exagerat

cheltuielile. Multe dintre ele vor fi făcute pentru casă, reparații sau modificări. Pe

măsură ce va crește frica de a nu vă rămâne buzunarele goale goluțe, vă veți gândi

cum să schimbați serviciul, cum să găsiți ceva mai bine remunerat. În această

situație, nu recomand să vă avântați în prima propunere apărută-n cale, pentru că

rezultatele vor fi tot aceleași pentru voi. Rămâneți încă fideli treburilor și

activităților de rutină și mai aveți răbdare!

Afectiv, relația de cuplu pare să stagneze, sentimentele înfocate parcă s-au stins și-

a mai rămas doar nostalgia vremurilor trecute. Ce-ar fi să nu vă lăsați pradă unor

momente trecătoare și să găsiți mijloace de a reaprinde flacăra pasiunii?

Leu

Vă puteți stabili obiective reale și pertinente, puteți lupta pentru a le atinge, totul

este să nu vă plângeți de milă și să-l luați pe NU în brațe. Comportați-vă în

comunicare cu demnitate, faceți o ordine a priorităților și concentrați-vă pe cele

mai importante lucruri! Iar primele 5 zile, ocoliți chestiunile dificile financiare!

Așteptați-vă la recompense pentru efortul depus până acum, pentru că ele vor veni

după 6 septembrie încolo! Tot atunci, acordați atenție proiectelor vechi neterminate

și duceți-le la bun sfârșit, iar dacă probleme majore profesionale vă frământă,

abordați tema cu șefii și organele competente! Oricum, vor fi o mulțime de

oportunități pentru a reuși, a termina ceva sau de a vă dovedi calitățile într-o nouă

provocare profesională. Experiența și cunoștințele dobândite nu vor fi irosite.

A doua jumătate a lunii devine mai productivă pentru nativii care lucrează în

domeniul serviciilor, comerțului, transportului sau aprovizionării micilor

întreprinderi. Succesul va fi de asemenea de partea contabililor, economiștilor,

agenților de asigurări și funcționarilor.

Din punct de vedere al sănătății, se impune o dietă ușoară cu numărarea caloriilor

din alimentele îngurgitate și ceva sport zilnic n-ar strica. Iar dacă aveți boli cronice

cunoscute, nu vă hazardați să încercați noutăți de tratamente și medicamente, ci

mergeți pe cele cunoscute!

Fecioara

Cu Soarele în semnul vostru, ați pătruns deja în noul ciclu anual energetic. Totul va

fi reînnoit, iar asta va contribui la activitatea și inițiativa voastră. Obstacole se pot

ivi, dar veți avea capacitatea de a le simți din timp și a le ocoli.

A doua jumătate a lunii va fi deosebit de activă. Puteți schimba în siguranță

principii, opinii și stil de viață. Există șanse să fiți tentați de ceva nou în muncă, să

vă dezvoltați intelectual și spiritual. Ajustarea planurilor este permisă, dar aici

trebuie să fiții atenți. Dacă decideți să conduceți echipe, atunci obiectivele trebuie

să fie realiste. Trebuie ținut cont de retrogradarea planetei voastre guvernatoare,

Mercur.

Financiar, nu e o lună în care să vă cuprindă teama de sărăcie, foamete ori

faliment. Devine important numai să controlați pierderile și profiturile. Iar dacă

fondurile nu sunt suficiente pentru nevoile vieții, atunci căutați surse suplimentare

de venit!

Relațiile nu vor fi însă la înălțime, iar cele cu partenerii se pot agrava. Aceștia vor

începe să emită unele pretenții, cerându-vă mai multă dăruire și atenție. Dacă nu le

acordați, atunci ei pot recurge la diverse manipulări, control de sentimente și

șantaj al emoțiilor.

Dar la sfârșitul lunii septembrie, macazul se schimbă, veți putea interacționa

eficient cu ceilalți, vă puteți ocupa de probleme complexe. Ultimele 5 zile ale lunii

sunt favorabile pentru tot felul de contacte, pentru aplanarea anumitor contradicții

in sfera relațiilor.

Balanța

Voi vă simțiți destul de obosiți, pentru că ați avut o perioadă grea și aglomerată.

Trebuie să vă mobilizați pentru că încă mai sunt treburi de făcut și nu prea aveți

timp pentru a vă plânge de milă. Principalul lucru este să nu vă grăbiți, dar să

dezvoltați tactici de acțiune. Veți avea oportunități reale de a scăpa în sfârșit de

unele probleme interne, veți avea perspicacitatea necesară de a regla ceva din

trecut. Atenție doar ca pentru perioada de retrogradare a lui Mercur, să nu cumva

să vă poticniți în lucruri care nu sunt acum necesare!

Financiar, nu pot spune că nu vin bani, dar sursele lor sunt mai curând neoficiale,

adică de la rude, prieteni, moșteniri sau partaj, eventual împrumuturi dacă aveți

nevoie. Acordați însă atenție cheltuielilor și nu vă aruncați banii pe sugestii care

vin de la alții!

Profesional, prima jumătate a lunii nu veți fi scutiți de tot felul de rivalități ori

neînțelegeri, dar apoi, se poate ajunge la compromisuri și negocieri acceptabile.

Veți fi bucuroși să vă împărtășiți ideile, dar nu le puteți implementa singuri, așa că

implicați parteneri experimentați și competenți în procesul de aplicare în practică!

De asemenea, o călătorie de afaceri nu este exclusă, dar nu pentru mult timp.

Medical, cu Soarele aflat în casa voastră a 12-a, e posibil să vă simțiți obosiți și să

aveți nevoie de momente pentru a vă reîncărca bateriile. Nu neglijați bolile cronice

dacă vă știți cu ele și faceți-vă controale regulate care se impun!

Scorpion

Septembrie va fi o lună activă pentru voi, cu destule evenimente notabile, întâlniri

și călătorii. Sunt posibile regăsiri cu oameni pe care nu i-ați mai văzut de multă

vreme, iar legăturile voastre se vor strânge. În plus, partenerii vor implica în

propriile voastre planuri și idei, iar prin eforturi comune va fi posibil să obțineți

unele beneficii din proiecte din trecut.

Vă veți adapta rapid la circumstanțele predominante, veți putea dezvolta cu succes

activități, veți construi relații competente cu colegii, șefii, aliații, ba chiar unii

dintre voi se vor vedea urcând pe scara carierei. Dezvoltarea voastră ar avea mai

multe șanse de reușită în prima jumătate a lunii.

Pe la mijloc de septembrie, sunt posibile neînțelegeri în sfera relațiilor de

parteneriat, iar unele greșeli vechi pot ieși la suprafață, aducând consecințe

neplăcute. Puteți face față cu ușurință și rapid problemelor dacă nu activați mândria

și nu refuzați un sprijin prietenos.

Medical, poziția Soarelui și a planetei Marte nu vă avantajează și puteți pica pradă

depresiei,golului interior, haosului sau apatiei. În astfel de situații se impune mai

multă plimbare în natură, aerisire zilnică a spațiului de locuit și bucurie inclusiv de

lucrurile mărunte.

Ultimele 5 zile din lună se va schimba starea de spirit, pentru că noi evenimente

pozitive și interesante vă vor stârni curiozitatea.

Săgetător

Este o lună în care vă axați pe îndeplinirea sarcinilor profesionaleori a altor treburi

pe care le considerați voi importante, neglijându-vă însă familia și pe cei dragi.

Cu Marte într-o casă a socializării, vă recomand ieșirile în public, apropierea de

oameni, dar pe care va fi necesar să-i sortați cu atenție. Printre ei se vor găsi

indivizi profitori.

Mijlocul lunii poate fi o provocare, iar de aceea se impune buna gestionare a

emoțiilor și amânarea de decizii finale. Până atunci însă, puteți căuta noi metode și

strategii de lucru, cu ajutorul cărora să obțineți rezultate decente.

Financiar, dacă sperați să obțineți profit și recunoaștere, atunci fiți cât mai activi

posibil în al treilea decan al lunii sau chiar la începutul lunii octombrie.

Din punct de vedere al sănătății, sunteți vulnerabili și trebuie să vă protejați ori să

dați o mână de ajutor la întărirea sistemului imunitar. Nu puneți toate lucrurile la

suflet,și nu vă avântați nebunește zi-noapte-n muncă!

Sistemul osos va fi vulnerabil, în special spatele și membrele. Aveți grijă să nu vă

răniți,dar beneficiați de înot, masaj și gimnastică ușoară. De asemenea,vă puteți

ocupa de tratamentele stomatologice.

Afectiv, puteți să vă așteptați la reproșuri din partea perechii voastre dacă vă veți

scufunda de tot în muncă.

Dacă sunteți în căutarea persoanei potrivite, încercați și rețelele de socializare!

Capricorn

Atâta timp cât Mercur se va afla în mers retrograd, adică până pe 15, greu de crezut

că relațiile cu oamenii vor avea o pantă lină. Așteptați-vă la tot felul de pretenții

aruncate spre voi, de resentimente și despărțiri, dar din care este posibil să învățați

ceva uimitor, în special în ultimele 5 zile din lună.

Nativii singuri, mai ales aceia pe care nu i-a interesat în trecut o relație serioasă, de

data asta își vor dori stabilitate și un umăr de încredere pe care să se poată sprijini.

Doar că ei vor lega sfera financiară de securitatea emoțională, iar asta nu va fi

simplu de găsit.

Problemele personale și de familie pot ocupa primul loc în ierarhia priorităților și

va trebui să faceți o alegere dificilă. Principalul lucru este să nu împrăștiați

promisiuni goale și să vă amintiți că munca nu este întreaga viață, ci doar una

dintre componentele sale.

Profesional, veți deveni concurenți redutabili, adversari incredibil de puternici, iar

asta va determina pe alții să dea dovadă de respect sincer, ascultându-vă opinii și

recomandări, consultându-vă în probleme importante.

Nu sunt excluse delegațiile sau călătoriile plăcute, legate de învățarea și lărgirea

orizontului.Unii dintre voi vor putea să-și extindă legăturile personale și cele de

afaceri, ori să găsească o nouă sursă de inspirație și motivație.

Vărsător

Septembrie este pentru voi o lună destul de confuză și amestecată, cu multe situații

care vă pot frământa emoțional. Va trebui să gestionați bine stările și să nu lăsați

psihicul să se manifeste dacă vreți să depășiți totul cu bine. Poziția lui Mercur cere

de asemenea supravegherea stării mentale și a comunicării cu oamenii, găsind în

momentele de cumpănă activități care să vă ajute să alungați ideile pesimiste și

gândurile negre.

Primele două săptămâni din lună veți avea o oportunitate reală de a face față cu

succes diverselor probleme de natură patrimonială și financiară (amenzi, taxe,

datorii), pentru a putea discutați în mod constructiv probleme serioase. Puteți găsi

și alte surse de venit deoarece cheltuielile vor crește și veți avea nevoie de bani.

Nu exagerați cu ambițiile și dorințele cu orice preț, deoarece a împinge lucrurile

peste limita bunului simț înseamnă pierdere curată pentru voi. Nu sunt excluse

dispute aprinse cu concurenții, iar motivul dezacordului ar putea fi tot finanțele.

Dacă nu se va ajunge la un compromis în această direcție, atunci vor exista pierderi

pentru ambele părți.

Vechi lucruri, iluzii, concepții greșite din trecut rămase nerezolvate vor reveni de

actualitate,și va fi nevoie de curățenie printre ele.

Așteptați-vă la poticneli și în mediul de acasă! În familie se pot ivi neînțelegeri

care să vă strice starea de bine.

Pești

Acolo unde lucrurile merg prost de multă vreme, indiferent de zona de viață,

înseamnă că trebuie să luați atitudine și mai ales să vă luptați cu deficiențele

voastre. Reconsiderați comportamentul, reacțiile, priviți totul cu alți ochi și abia

apoi veți putea armoniza relațiile de orice natură! Știu-știu, e mai comod să fugiți

de toate și să vă ascundeți de probleme, dar nu rezolvați absolut nimic cu asta și

nici să nu sperați să se îndrepte viața voastră spre mai bine.

Soarele va tranzita casa voastră de parteneriate, dar nu pe voi o să vă avantajeze.

Nu în toate problemele va fi posibil să găsiți înțelegere reciprocă. Unii oameni au

pretenții mari, în timp ce alții sunt prea ambițioși. Principalul lucru este să fiți mai

îngăduitori și să știți când trebuie să vă retrageți.

Nu trebuie să uitați de odihnă, de mers mai mult, de mâncare conform regimului și

să faceți sport. Urmăriți-vă starea mentală pentru a nu vă transforma într-un

nevrotic! Iar pentru echilibrul intern, amintiți-vă că nu numai medicamentele de la

farmacie sunt utile, ci și remediile populare!

Afectiv, dacă relația cu persoana iubită este plină de conflicte, luna aceasta există

șansa de a le calma. Principalul lucru va fi să luați inițiativa în propriile mâini și să

rezolvați cu calm și deschis problemele comune.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar jpg
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
image
actualitate.net
image
actualitate.net