La 14 februarie: Sfântul Valentin și ”Ziua îndrăgostiților” pe mapamond

Ultima actualizare:

    Sfântul Valentin, protectorul iubirii curate,făcător de minuniSursa foto :creștin ortodox.ro
Sfântul Valentin, protectorul iubirii curate,făcător de minuniSursa foto :creștin ortodox.ro

De multă vreme, în unele țări de pe mapamond, la 14 februarie se sărbătorește ”Ziua îndrăgostiților” ( Valentine , Day). De aceea, surprizele plăcute și inedite, pentru această sărbătoare a romantismului, sunt pregătite din vreme de tinerii îndrăgostiți. Din curiozitate, chiar și persoanele reticente la sărbătorile de ”import” au citit unele opinii în legătură cu ”sărbătoarea Sfântului Valentin”.

Totuși, viața Sfântului Valentin, sărbătoritul îndrăgostiţilor, rămâne în umbra petrecerilor organizate de ”Ziua îndrăgostiților”. Deseori, chiar  adepții acestei sărbători ”de import”nu știu cum să  explice de ce Sfântul Valentin este Patronul îndrăgostiților?

Istoricul sărbătorii

Sărbătoritul îndrăgostiților nu se regăsește în calendare

*Adepții sărbătorii nu regăsesc în Calendarul Ortodox niciun sfânt care să poarte acest nume în data de 14 februarie. *În mod paradoxal, nici în  Calendarul Romano-Catolic nu este pomenit  Sfâtul Valentin. Mai mult, se spune că Sfântul a fost scos din acest calendar de multă vreme, datorită  controverselor referitoare la persoana Sfântului, dar și a faptelor care l-au orânduit în rândul sfinților.

*În prezent, în Calendarul romano-catolic , la 14 februarie  sunt menționați : Sfinții  Chiril, călugăr și Metodie, ep,  patroni ai Europei. Vag, la această dată, este înscris  un nume :Valentin, pr.m, fără altă precizare.

*În țara noastră, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Episcopul Umbriei

În țara noastră, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Mucenic Valentin, episcopul Umbriei, în data de 30 iulie.

În fiecare an de ”Ziua îndrăgostiților” criticii acestei sărbători se întreabă dacă, în țările unde este sărbătorit Sfântul Valentin, de ce se poate vorbi despre o sărbătoare fără sărbătorit?

Ce trebuie să știm despre viața Sfântului Valentin

Sfântul Valentin s-a născut în anul 175 în Italia, în localitatea Interamna (Terni de astăzi, în regiunea Umbria). Sfântul a fost hirotonit preot de Sfântul Felician de Foligno, iar în anul 197, Papa Victor I l-a hirotonit Episcop de Interamna.

Sfântul Valentin , vindecător și făcător de minuni

Sfântul Valentin a fost apreciat ca un propovăduitor de seamă al Evangheliei. Totodată, Sfântul era recunoscut ca vindecător și făcător de minuni. În epoca sa au fost recunoscute vindecările miraculoase ale Sfântului Valentin. Un exemplu, care a făcut vâlvă în epoca episcopului, a fost însănătoșirea unui bolnav, suferind de o afecțiune fără leac în acea vreme. Este vorba despre fratele tribunului roman Frontanus,  vindecat de episcopul Valentin de această boală gravă. După spectaculoasa vindecare, sfătuit de tribunul Frontanus, vestitul filozof Craton l-a chemat în ajutor pe episcop, atunci când fiul său Cherimon s-a îmbolnăvit de o boală ciudată care îi schimonosea trupul, cum susțin documentele vremii. De această dată, Sfântul Valentin s-a rugat pentru sănătatea pacientului său o noapte întreagă. Și minunea s-a împlinit!. Cherimon s-a însănătoșit complet. După această minune, întreaga familie a filozofului și discipolii acestuia s-au botezat.      

Sfântul Valentin, arestat și decapitat la vîrsta de aproape 100 de ani

Romanii se temeau de o răscoală a credincioșilor care-l venerau pe Sfântul Valentin. De aceea, în timpul persecuțiilor împăratului Marc Antoniu, Sfântul Valentin a fost arestat, la comanda prefectului Placid Furius, la venerabila vârstă de aproape 100 de ani. După arestare, de teama unei răscoale a locuitorilor din localitaea Terni,  Sfântul Valentin a fost  schingiuit și decapitat în secret, în noaptea de 14 februarie a anului 273. De asemenea, trei dintre discipolii  lui Craton : Procul, Efiv și Apolonie au fost uciși  la aceeași dată cu episcopul Valentin. 

În țara noastră există părticele din moaștele Sfântului Valentin

Din anul 2005, în țara noastră, în Biserica Delea-Nouă Calist din București sunt  ocrotite părticele din moaștele Sfântului Valentin, un martir romano-catolic. Prețioasele moaște au fost oferite în dar, credincioșilor ortodocși, de Episcopia din Terni  (Italia).

Ce spune legenda despre conflictul dintre Episcop și împărat

Cea mai cunoscută legendă despre Sfântul Valentin menţionează din ce cauză a apărut conflictul dintre împăratul Claudiu al II-lea  şi episcopul Valentin. Claudiu al II-lea era un împărat viteaz, împătimit să poarte războaie şi să-şi învingă rivalii. De aceea, el își dorea să aibă o armată puternică. Preocupat de această strategie, împăratul a observat că soldaţii necăsătoriţi erau mai devotaţi carierei militare şi mai ambiţioşi, în comparaţie cu soldaţii căsătoriţi. În opinia împăratului, soldaţii familişti puneau pe primul plan familia, problemele căsătoriei şi ale copiilor. Era firesc, spunea el, să rezolve problema. De aceea, împăratul  a dat un decret prin care interzicea mariajul soldaţilor, pentru ca aceştia să fie preocupaţi doar de cariera militară. Imediat, episcopul Valentin a dezaprobat decizia împăratului, iar opinia sa i-a deschis calea  acestuia spre eșafod.

Episcopul Valentin, un sfânt care a protejat dragostea curată  

În ciuda restricţiei impuse de împăratul Claudius al II-lea, episcopul Valentin a continuat să-i căsătorească pe ascuns pe creştinii care urmau să meargă la luptă. Episcopul  Valentin considera că decretul emis de împăratul Claudius încuraja  desfrâul şi dezmăţul printre soldaţii săi. În această privință, episcopul a încercat să-i convingă pe contemporanii săi cât de importante sunt valorile matrimoniale. Episcopul Valentin a protejat dragostea curată dintre tineri, care se împlineşte prin căsătorie. Tot legenda spune că în ciuda poruncii împăratului Claudius al II-lea, episcopul Valentin i-a cununat, în continuare, pe tinerii care plecau în armată. Mai mult,  Episcopul ar fi cununat chiar și un păgân cu o creştină. În același timp, se spune că Episcopul dăruia tinerilor îndrăgostiţi flori din grădina sa şi că era un renumit vindecător de boli sufleteşti şi trupeşti.  

Împăratul i-a propus episcopului să se înroleze în armată

Împăratul i-a propus episcopului Valentin să renunţe la credinţa sa şi să se înroleze în armata romană. Pentru că a refuzat oferta împăratului, Valentin a fost învinuit de ”cununare religioasă”, a fost întemniţat şi condamnat la moarte. În temniţă, înainte de a fi executat, Valentin a trimis următorul mesaj fiecărei persoane pe care a iubit-o: “Adu-ţi aminte de Valentinul tău!” Preotul Valentin a  preferat să moară decât să accepte ca tinerii să trăiască în desfrâu și  necăsătoriţi. El a fost executat în noaptea de 14 februarie în anul 273. În Italia, moaştele Sfântului Valentin sunt venerate și în zilele noastre în  Biserica  Sfântul Valentin din localitatea Terni.

„Adu-ţi aminte de Valentinul tău!”

La finalul scrisorilor adresate  din temniţă, celor pe care i-a iubit, înainte de a fi executat, Sfântul Valentin le adresa o rugăminte:  „Adu-ţi aminte de Valentinul tău!”  

Mesagerii iubirii în țara noastră

Şi în ţara noastră la 14 februarie este sărbătorită Ziua îndrăgostiților. Mulți tineri  au adoptat această sărbătoare, chiar dacă Valentine , Day a stârnit un val de critici. În acelaşi timp, pentru români, mesagerul iubirii autohtone  este Dragobetele, celebrat în data de 24 februarie.

Mesajele de iubire se încheie cu o rugăminte

Ca şi în alte ţări, când este prăznuit Sfântul Valentin, românii îşi exprimă sentimentele de dragoste, se logodesc sau se căsătoresc, îşi fac cadouri şi surprize, pregătite din timp.  Mesajul romantic de iubire,  adresat de îndrăgostit persoanei iubite, se încheie cu o rugăminte arzătoare: să fie purtat în gând, mereu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
1 despartire zodii jpg jpeg
1 pilaf sarbesc jpg jpeg
cub horoscop 2 gif
image
actualitate.net
image
actualitate.net