La data de 30 august este sărbătorit Sfântul Alexandru- protectorul omenirii
În data de 30 august, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Alexandru, ierahul supranumit și ”protectorul omenirii”. Sfântul Alexandru, unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii, a fost un apărător neînfricat al credinței creștine.
Sfântul Alexandru a fost ucenicul Arhiepiscopului Mitrofan
Sfântul Alexandru a trăit la începutul secolului al IV-lea, în timpul domniei Împăratului Constantin cel Mare ( 313- 337). Ierarhul Alexandru a dus o existență modestă, nu a avut studii superioare, dar a fost apreciat pentru numeroasele sale virtuți creștine. El a fost ucenicul Arhiepiscopului Mitrofan al Bizanțului, îndeplinind și funcția de episcop al Constantinopolului în timpul împăratului Constantin cel Mare. .
Sfântul Alexandru a dus o luptă aprigă cu ereziile lui Arie
Din pricina vârstei înaintate, patriarhul din acea vreme , Mitrofan, l-a trimis pe ucenicul său Alexandru să participe la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325. Cu acest prilej, Alexandru s-a dovedit un înflăcărat apărător al credinței creștine. Documentele religioase menționează că, la acest sinod, Alexandru a combatut ereziile lui Arie și ale adepților acestuia, erezii răspândite cu înflăcărare în rândul credincioșilor. Arie susținea că Fiul nu este vesnic, ci a fost creat de Tatăl.
Învățătura lui Arie, preot în Alexandria, susținea că ființa lui Dumnezeu este unică și incomunicabilă și că Fiul nu are o natură identica cu Tatăl. Separând firea Tatălui de cea a Fiului, erezia ariană admitea inferioritatea Fiului. Conflictul pe această temă s-a accentuat și Sinodul Ecumenic de la Niceea l-a excomunicat pe Arie.
Un vis semnificativ
După ce s-a încheiat Sinodul, Patriarhul Mitrofan a avut un vis semnificativ: un înger îi spunea că cel care va ocupa scaunul bisericesc de patriarh va fi Alexandru, slujitorul său. Ajungand Patriarh al Constantinopolului, Sfântul Alexandru, și la vârsta de 70 de ani, a continuat să apere credința Ortodoxă în fața intrigilor pe care Arie și acoliții săi le continuau. Sfântul Alexandru a trecut la viața veșnică, la vârsta de 98 de ani, în anul 337. .
Tradițiile sărbătorii
În ziua acestei sărbători religioase, credincioșii trebuie să respecte tradiții păstrate de-a lungul secolelor:
* Credincioșii trebuie să-și ajute semenii săraci;
* Să vină în ajutorul persoanelor cu probleme de sănătate;
* Să manifeste compasiune pentru persoanele din anturajul lor, năpăstuite de numeroase necazuri;
* Să evite să-și vorbească de rău pe aproapele lor;
* Credincioșii să trimită urări de sănătate și ”La mulți ani!” prietenilor și rudelor care poartă numele de Alexandru