Tradiții pentru sănătate și împlinirea dorințelor la praznicul Sfântului Mucenic și Arhidiacon Ștefan
În a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrue, credincioşii ortodocşi îl prăznuiesc pe Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ştefan, ucis cu pietre pentru că a refuzat să se lepede de credința în Hristos. Numele său este de origine greacă şi înseamnă „coroană". Primul creştin Ştefan este cel care deschide drumul unui nesfârşit şir de martiri creştini.
De aceea, la scurtă vreme, Sfântul Ștefan a fost chemat în fața Sinedriului, un tribunal care funcționa în acea vreme la vechii evrei, fiind prezidat de Marele preot. Sinedriul avea misiunea să judece „problemele” importante ale cetății și să ia atitudine în privința chestiunilor publice. Cu acest prilej, Arhidiaconul a fost acuzat de blasmefie contra lui Moise şi a lui Dumnezeu.
Tradiții de mare ajutor pentru rezolvarea necazurilor care-i frământă pe creștini:
Icoana Sfântului Ștefan îi ajută pe cei condamnaţi pe nedrept
O veche tradiţie, referitoare la Sfântului Ștefan, se împlinește în fața icoanei care-l înfăţişează pe mucenicul martir. Creștinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte răzbunătoare, este bine să se roage și în ziua praznicului în fața acestei icoane făcătoare de minuni.
Se fac pomeniri pentru cei care au murit în condiții suspecte
În ziua praznicului, credincioșii care au rude decedate, în împrejurări dramatice, este bine să facă pomeniri, să împartă ofrande persoanelor tinere și să cumpere o icoană a sfântului Ștefan pe care s-o așeze lângă celelalte icoane din casă.
”Pâinicile lui Ştefan” sunt ofrande specifice sărbătorii
Mai ales în Muntenia, în ziua praznicului, credincioșii prepară ”Pâinicile lui Ştefan”. Acestea se frământă dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Pâinicile care poartă numele Sfântului Ștefan au formă rotundă, sunt unse cu miere și se sfințesc la biserică. Aceste dulciuri, specifice sărbătorii, amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan. După ce au fost sfințite, aceste ofrande se împart copiilor săraci și bolnavilor.
De Sfântul Ștefan se prepară și mucenici
O veche tradiție creștină menționează că în ziua praznicului de Sfântul Ştefan se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă. Acești mucenici amintesc de moartea mucenicească a arhidiaconului Ștefan și se împart persoanelor tinere și săracilor.
Sfântul Ștefan trebuie cinstit prin fapte bune
Pentru sporul casei şi pentru a veni în ajutorul rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.
Este bine să se amâne deplasările în locuri izolate
O renumită tradiție, urmată de rezultate bune, îi îndeamnă pe credincioși ca, în ziua praznicului, să evite deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care le-ar pune viaţa în primejdie.
Diaconia, pria treaptă a preoției, se păstrează și în zilele noastre
„Din cetatea lui David au fost aleşi de Apostolii din Ierusalim, şapte bărbaţi cu nume bun (evlavios), înţelepţi şi plini de duh și i-au rânduit, pe cei şapte aleşi, prin rugăciune şi prin punerea mâinilor deasupra capetelor lor, să asiste la întâlnirile tinerelor comunităţi creştine. Astfel s-a instituit prima treaptă a preoţiei, diaconia. Sfântul Ștefan a făcut parte din rândul diaconilor, iar această primă treaptă a preoției se păstrează şi în zilele noastre”, precizează părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.