Ce alimente erau înlocuite în Al Doilea Război Mondial. Prăjitura de război, cea mai populară

Ultima actualizare:

Un război va avea mereu urmări nefaste și va aduce cu sine pierderi și pagube, chiar și în domenii care poate sunt trecute cu vederea la o primă analiză. Iată cum a fost afectată și industria alimentară în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și ce inventive au fost gospodinele pentru a redresa rapid situația!

Ce alimente erau înlocuite în Al Doilea Război Mondial Foto: Pixabay
Ce alimente erau înlocuite în Al Doilea Război Mondial Foto: Pixabay

Pe perioada unui conflict de amploare precum Al Doilea Război Mondial, alimentele au fost raţionalizate, unele dintre ele chiar dispărând de tot, astfel că multe dintre acestea au fost înlocuite cu unele mult mai accesibile. În acea perioadă, a fost nevoie de găsirea a noi rețete, create cu înlocuitori, pentru a obține felurile de mâncare obișnuite. 

Navele care transportau alimente erau adesea atacate de forțele inamice, iar acest lucru a dus dispariţia unor ingrediente. Pentru a atenua problema, guvernele au raţionalizat alimentele, iar unele dintre acestea au dispărut ani de zile de pe piață. Astfel, gospodinele foloseau înlocuitori ai produselor obișnuite, pe care poate că nu ne-am gândi să-i alegem în ziua de azi.

Plăcintele și prăjiturile se făceau din aluat de cartofi

Deoarece alimentele precum untul, ouăle sau făina fuseseră raționalizate, gospodinele au devenit inventive și au înlocuit aluatul obișnuit al prăjiturilor și plăcintelor cu cel din cartofi. 

Autorităţile încurajau pe atunci populația să recurgă la acest înlocuitor, deoarece cartofii erau ușor de cultivat. Guvernul britanic chiar a scos atunci pliante cu reţete de cartofi copţi, biscuiţi de cartofi sau produse de patiserie cu aluat din cartof!

În locul aluatului de plăcintă clasic se făcea un aluat de cartofi care conţinea margarină, făină, cartofi şi sare. În locul margarinei era folosită şi grăsime. Prăjiturile și plăcintele trebuiau însă mâncate cât erau calde, deoarece ulterior deveneau foarte uscate, la reîncălzire. 

Cum se făcea prăjitura de război

Fără ingrediente principale precum zahărul, ouăle sau laptele, gospodinele din acea perioadă au fost nevoite să găsească tot felul de rețete noi, improvizate, în special când venea vorba de deserturi.

Acestea foloseau sos de mere, melasă sau untură pentru a înlocui grăsimile şi îndulcitorii obişnuiţi. De asemenea, a fost creată atunci o rețetă simplă, care nu necesita prea multe ingrediente, denumită „prăjitura de război”.

Prăjitura de război a devenit rapid populară, fiind accesibilă. Se amestecau două căni de zahăr, două de apă fierbinte, trei linguri de untură, o linguriţă de sare, câte o linguriţă de cuişoare şi scorţişoară, eventual şi un pachet de stafide. Se fierbeau 5 minute şi se răceau.

Se adăugau 2-3 căni de făină cu o linguriţă de bicarbonat de sodiu dizolvată într-o lingură de apă. Se poate pune şi o linguriţă de praf de copt. Compoziţia se punea într-o tavă şi se dădea la copt circa o oră. Dacă aveau, puteau pune și nucă pe deasupra, informează Clickpentrufemei.ro.

De asemenea, canadienii au creat o reţetă de desert numită Apple Brown Betty, cu pesmet vechi şi sirop de arţar în loc de zahăr.

Maioneză fără ou

În acea perioadă, maioneza era adesea preparată fără ouă, din lipsa acestora. Pentru a obține o textură similară se folosea, din nou, cartoful. Nu avea același gust, cu siguranță, însă oamenii au fost nevoiți să se adapteze. Se folosea ulei vegetal, dacă se putea obţine. Pe lângă cartof, se punea oţet şi muştar.

Pâinea naţională a britanicilor. Cum era denumită din cauza gustului neplăcut

Pentru a putea face pâine la acea vreme, britanicii aveau nevoie să importe grâu din Canada. În timpul războiului, s-a preferat să fie adusă muniție în locul alimentelor, însă, așadar pâinea albă ajunsese să fie interzisă chiar.

În locul ei, au introdus un nou tip de pâine numită „pâine naţională”. Aceasta era făcută din grâu cultivat în Marea Britanie, mai puţin rafinat, cu textură aspră și avea un gust extrem de neplăcut. De aceea, pâinea naţională a fost numită „arma secretă a lui Hitler”.

„Pâinea naţională” era de culoare gri şi avea o textură asemănătoare rumeguşului. Cu toate acestea, se pare că era mult mai sănătoasă decât pâinea albă. Când guvernul a reintrodus pâinea albă 8 ani mai târziu, unii au protestat că ar trebui păstrată „pâinea națională”, din motive de sănătate.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop saptamana 23 29 septembrie webp
1751530642 69K8 1 Kzr2HFE A3fKAHP jpg
frigider, foto shutterstock jpg
WhatsApp Image 2025 07 09 at 11 33 48 jpeg
AD 4nXdr7u8 iLCUIQswNQIFdjMQjrNrKBfMe5rtFPkbVCK onmsMgUzztY1coPJC5P4peR7A8w2h Wm9FpW9yxx2Lv lEO9EPXRGwzD5eZ gSPYRgH5EGEDKFZ L7mXDASnQ7fVGzYgeA
Poza de cover  Rolul crucial al invertoarelor in eficienta panourilor solare Vezi aici pas cu pas Casa, panouri solare montate pe acoperis, curte, natura jpg
Tatuaje barbaţi   Între blazon secret și manifest de stradă Ce ți scrii când nu citești nimic jpg
zodii meteoriti png
image
actualitate.net
image
actualitate.net