Desertul banal adorat de Regele Charles. Se pregătește ușor, costă puțin și conține un ingredient surprinzător
Este o legumă de sezon originară din Asia, dar deja cunoscută de-a lungul întregii lumi. Indiferent de unde ne-am afla pe glob, probabil vom găsi rubarba folosită în vreo rețetă, sau alta. Însă, este foarte important să nu uităm că numai tulpina este comestibilă, iar frunzele sunt toxice! Și dacă vrem să pregătim gem de rubarbă, preferatul Regelui Charles, putem apela la rețeta lui Petrișor Tănase!

Este un gem foarte ușor de pregătit, mai ales dacă avem la îndemână o rețetă gustoasă! Iar cea folosită de renumitul bucătar Petrișor Tănase este alegerea favorită a tuturor celor care doresc să guste faimosul gem de rubarbă! Acest preparat este favoritul Regelui Charles, iar dacă vrem să îl pregătim și noi, nu vom avea nevoie decât de câteva ingrediente simple.
Practic, va trebui să avem la îndemână un litru de apă, un kilogram de zahăr, cât și un kilogram de tulpină de rubarbă. Desigur, vom mai avea nevoie și de un strop de sare, cât și, dacă dorim, de puțină coajă de lămâie rasă.
Cum se pregătește acest gem delicios
„Pentru o dulceață sau un gem de rubarbă se prepară mai întâi un sirop de zahăr, mai exact, la un kilogram de zahăr punem un litru de apă. Se lasă totul să fiarbă, așteptăm să se topească zahărul. Apoi, adăugăm cam un kilogram de rubarbă, doar tulpina, fără frunze.
Tulpina se taie feliuțe subțiri, apoi o lăsăm să fiarbă, amestecăm des, cam o oră sau până când se leagă, până se întinde, așa, ca firul de ață. Să nu uităm însă să adăugăm și un pic de sare, pentru că sarea are rolul de a echilibra gustul, putem pune și puțină coajă de lămâie rasă, dar nu foarte multă”, a explicat Petrișor Tănase, potrivit Playtech.
Frunzele de rubarbă sunt toxice
Dacă vrem să pregătim acest gem, este foarte important să nu uităm de faptul că frunzele de rubarbă sunt toxice. Ele conțin oxalaţi, toxine otrăvitoare care pot, în cazuri extreme, să vă pună viața în pericol.
Însă tulpina nu numai că este bună pentru consum, dar are și proprietăți antiinflamatoare puternice! În ea găsim vitamina A, C, K, fosfor, potasiu cât și calciu și fier!