FOTO Descoperă miraculoasa bucătărie thai
Cu fiecare număr al revistei încercăm să vă aducem pe masă preparate sănătoase, naturale, pline de arome şi cu conţinut redus de grăsimi. De aceea vă invităm azi să descoperim împreună câteva din tainele bucătăriei thailandeze.
Bucătăria thailandeză se bazează pe 5 arome primare care sunt folosite în proporţii diferite pentru a produce o gamă largă de mâncăruri. Bucătăria fiecărei regiuni are o caracteristică proprie şi produse specifice, având bineînţeles cele 5 gusturi de bază: sărat, dulce, acru, amar şi picant. Cu siguranţă acestea sunt date şi de ingrediente specifice precum galangalul, frunzele de lime sau kaffirul, lemongrassul, ghimbirul, laptele de cocos şi sosul de peşte.
Arome naturale
Gustul sărat sporeşte şi scoate în evidenţă aromele celorlalte ingrediente. Nu se obişnuieşte ca sarea să fie adăugată în mâncare, ci prin folosirea ingredientelor sărate. Unul din cele mai importante şi folosit pe scară largă dintre aceste ingrediente sărate este sosul de peşte obţinut prin fermentarea peştelui şi o pastă sărată din creveţi, care este folosită pentru a aduce preparatelor aroma sa proprie.
Mâncarea thailandeză are un gust subtil de dulce. Ingrediente dulci cum ar fi zahărul de palmier şi zahărul de cocos sunt des folosite mai ales pentru a limita senzaţia de picant. Gustul acru este obţinut din sucul de lime, deoarece nu numai că aduce gustul acrişor, dar ajută şi la accentuarea celorlalte arome.
Gustul amărui este dat de ierburi sau legume cu o culoare de verde închis. Deşi mâncărurile thailandeze au reputaţia de a fi picante, nu toate sunt excesiv de picante. Sursa principală pentru acest gust sunt ardeii chilli, care se folosesc proaspeţi, uscaţi sau sub formă de pastă şi sosuri.
Preparate sănătoase
Spre deosebire de restul Thailandei, unde orezul jasmine este preferat, cei din zona de nord folosesc orezul lipicios cu gluten, care poate fi modelat sub forma unor bile care sunt muiate în sosuri sau în prafuri curry.
Preparatele au tendinţa de a nu fi atât de picante ca în alte regiuni. În mod obişnuit, ingredientele sunt pe bază de carne de bivol şi insecte mari. La masă se stă pe jos în faţa unei mese cu picioare mici şi se serveşte fiecare din diferitele mâncăruri, care, pe timp ce sunt consumate, sunt completate de gazdă. Thailandezii din partea de nord-est au reputaţia de „mâncători aventuroşi". Câteva delicatese includ ouă de furnici, viermi, greieri, melci cu curry şi peşte picant fermentat.
În zona centrală mâncarea tradiţională, în special prin sate, este orezul fiert cu legume fierte, peşte şi o salată făcută din ouă sărate, chilli, ceapă verde şi suc de lime.
Peştele şi moluştele abundă în sud care este aproape înconjurat de ape. Multe mâncăruri conţin languste de piatră, crabi, scoici, creveţi şi scoici. Cocotierii cresc din belşug în zonă şi se folosesc pentru laptele de cocos folosit la supe, sosuri, iar uleiul la prăjeli. Nuca de cocos proaspătă se foloseşte la dulciuri.
Un alt lucru deloc de neglijat este faptul că mâncarea thailandeză se poate găti într-un timp foarte scurt, aproximativ zece minute. Preparatele sunt sănătoase, gustoase şi, prin gătire, nu-şi pierd din calităţile nutritive.
Dacă ar fi să facem o comparaţie cu bucătăria românească, singurul preparat care se poate pregăti într-un timp atât de scurt este omleta, nici un alt fel de mâncare nu se găteşte atât de repede şi, la final, să fie la fel de savuros.
Tainele bucătăriei thailandeze încep să fie descoperite şi de noi, toate aceste combinaţii de ierburi şi condimente, cu proprietăţi diferite, creează un gust căruia nu-i poţi găsi nici un cusur.
Vezi AICI două rețete de creveţi în aluat și frigărui de porc
TEXT: Maria Belu
Creveţi în aluat