Vatican – locul care ascunde cele mai mari secrete ale omenirii

Vatican – locul care ascunde cele mai mari secrete ale omenirii

Ultima actualizare:
1 82423 original jpg jpeg

Vaticanul este un fel de "Mecca" al creştinilor şi locul în care au fost “adunate” unele dintre cele mai mari comori culturale ale omenirii. Ţinta principală a teoriilor conspiraţiei, Vaticanul este unul dintre cele mai vizitate locuri din lume.

Însă foarte puţini dintre cei care trec pragul Cetăţii Vaticanului bănuiesc că aici sunt ascunse unele dintre cele mai importante documente secrete, menite să schimbe istoria omenirii. Este vorba despre mari adevăruri, care dacă ar fi făcute publice ar schimba radical ideea despre viaţă. Surse neoficiale susţin că documentele din arhivele Vaticanului descriu cu lux de amănunte locul unde au fost ascunse artefacte precum Sfântul Graal, Chivotul Legii sau descriu numeroase evenimente din istorie, dar şi implicarea extratereştrilor în evoluţia umană.

Fiind unul dintre cele mai bine păzite locuri din lume, în arhivele Vaticanului doar patru oameni au acces la aceste documente: Cardinalul Raffaele Farina (bibliotecar), Jorge Maria Mejia si Luigi Poggi (arhivisti emeriti) si Sergio Pagano (seful arhivelor secrete). Toţi ceilalţi, inclusiv reprezentanţi ai Vaticanului, care doresc să citească un document din arhivele secrete trebuie mai întâi să-l solicite ca şi cum ar trebui să-i cunoască existenţa dinainte.

Jurnalişti din întreaga lume au încercat să pătrundă în arhivele pe care Vaticanul le ascunde în imensa bibliotecă, dar niciodată nu le-a fost îngăduit accesul. Când aceştia au întrebat motivul pentru care aceste documente sunt atât de bine păstrate, reprezentanţii Vaticanului au replicat că este vorba despre chitanţe, corespondenţa regală, cât şi alte "hârtii" administrative de care nu poate fi nimeni din exterior interesat.

Cu toate acestea, de-a lungul timpului unele informaţii au "răsuflat", fiind recunoscute şi făcute publice. Unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale Vaticanului.......

Citeşte mai departe despre cele mai bine păstrate



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
physalis peruviana golden berry jpg
Captură de ecran din 2026 11 13 la 15 40 00 png
e13aaf9da4aec23da0ed30021ae60e1461 jpg
1794558151 rQ2k png
shutterstock 2647235995 jpg
zodiac 600x400 jpeg
horoscop zilnic jpg
somn (1) jpg
image
image