Avion prăbușit în Franța: Copilotul sinucigaș a avut depresie şi epuizare, dar a trecut testele medicale
Copilotul avionului prăbușit în Franța a avut depresie şi epuizare în anul 2009, acesta fiind motivul pentru care întrerupsese cursurile pentru licenţa de pilot comercial, afirmă cunoscuţi ai acestuia citaţi de presa germană.
Andreas Lubitz, copilotul avionului prăbușit în Franța "a suferit de epuizare profesională şi depresie în anul 2009", a declarat mama unei foste colege de liceu a copilotului, citată de Frankfurter Allgemeine Zeitung, preluat de Mediafax.
Femeia, care a preferat să păstreze anonimatul, a explicat că acesta îi mărturisise fiicei ei că avea depresie şi epuizare, motiv pentru care întrerupsese cursurile pentru obţinerea licenţei de pilot comercial în 2009, reluându-le în 2012. Fiica femeii l-a văzut ultima dată pe Andreas Lubitz, copilotul avionului prăbușit în Franța, în vârstă de 28 de ani, în decembrie 2014. "Atunci părea normal şi spunea că se simte foarte bine ca pilot", a subliniat femeia. "Nu pot decât să îmi imaginez că a avut ceva de moment. Nu cred că a plănuit prăbuşirea, deşi pare un masacru", a adăugat femeia.
Preşedintele companiei Lufthansa, Carsten Spohr, a declarat că Andreas Lubitz era apt de zbor, precizând că începuse pregătirile pentru obţinerea licenţei de pilot comercial în 2008, dar le întrerupsese o perioadă, timp în care a fost însoţitor de bord. "A întrerupt cursurile o perioadă, le-a reluat şi a devenit copilot în anul 2013. A trecut toate examenele practice şi medicale", a subliniat preşedintele Lufthansa.
Procurorii germani au descins joi la locuinţa din apropiere de Dusseldorf a copilotului avionului prăbușit în Franța, în orăşelul german Montabaur, situat la sud-est de Dusseldorf. Andreas Lubitz, cetăţean german, lucra ca pilot la compania Germanwings din septembrie 2013 şi avea 630 de ore de zbor. Comandantul aeronavei, Patrick S., avea 6.000 de ore de zbor.
Procurorii francezi suspectează că Andreas Lubitz a prăbuşit intenţionat avionul, el profitând de ieşirea pentru scurt timp a căpitanului din carlingă pentru a înclina aeronava pe o traiectorie de prăbuşire. "Deocamdată nu reuşim să înţelegem motivul", a declarat procurorul francez Brice Robin, excluzând un atac terorist. "Nu pot folosi nici cuvântul sinucidere; nu poţi comite sinucidere când ai responsabilitate pentru 100 de vieţi omeneşti", a subliniat procurorul din Marsilia.
Familia copilotului avionului prăbușit în Franța a sosit la locul accidentului, dar a fost ţinută separat de rudele celorlalte 149 de persoane decedate.
Avion prăbușit în Franța: Copilotul s-a inspirat din alte dezastre aviatice recente
Anchetatorii vor încerca să stabilească dacă pilotul avionului prăbuşit în Franţa s-a inspirat cumva din dezastre aviatice recente. Sinuciderea şi crimele multiple reprezintă principala ipoteză în cazul prăbuşirii avionului Malaysia Airlines MH370, dispărut în Oceanul Indian din martie anul trecut cu 239 de persoane la bord. Comandantul Cursei MH370, Zaharie Ahmad Shah, care avea probleme personale, este principalul suspect în acest caz. În noiembrie 2013, Cursa TM470 a Mozambique Airlines s-a prăbuşit în Mozampic, provocând moartea a 33 de persoane. Autorităţile suspectează că pilotul a prăbuşit intenţionat avionul.
Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit marţi dimineaţă într-o zonă muntoasă din sud-estul Franţei. Aeronava a căzut în zona Barcelonnette, situată în provincia Haute Provence. Nu au existat supravieţuitori.