Nepoata Prințesei Diana, vedetă într-o campanie cu bijuterii în formă de frunze de marijuana
Lady Kitty Spencer (27 de ani), nepoata Prințesei Diana, a moștenit trăsăturile nobile ale mătușii sale. Frumusețea ei a fost remarcată și de marile case de modă și de creatorii de bijuterii, motiv pentru care a și devenit ambasadorul Bvlgari.
Cea mai recentă campanie a brandului include și bijuterii în forma frunzelor de cannabis, mai precis un colier masiv, iar acest lucru i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă Regina Elisabeta a II-a ar avea ceva de comentat. Chiar și așa, Kitty Spencer a pozat cu drag la Roma pentru casa de modă, inclusiv cu colierul cu un nume sugestiv: "Frunze fericite".
Nepoata Prințesei Daiana a mai avut, de-a lungul timpului, parteneriate cu Bvlgari, însă noua ofertă pe care a primit-o, a propulsat-o, în prezent, într-un rol oficial în cadrul cunoscutului brand. „Este o onoare imensă să lucrez cu cea mai iconică marcă italiană de bijuterii din lume. Bvlgari a fost întotdeauna sinonim cu creativitatea, moștenirea, frumusețea și strălucirea. Sunt, prin urmare, foarte încântată să fac parte din familia Bvlgari, iar asta înseamnă că voi avea ocazia de a experimenta pasiunea și magia lor în mod direct”, a declarat Kitty