Când începe școala și în ce condiții vor reveni elevii în bănci. 4 scenarii posibile la care se gândesc autoritățile

Ultima actualizare:
Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat că revenirea elevilor la școală se va face respectând anumite măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului
Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat că revenirea elevilor la școală se va face respectând anumite măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului

Una dintre întrebările pe care ni le punem toți în această perioadă, părinți, profesori și elevi deopotrivă, este când începe școala și sub ce formă vor reveni copiii noștri în unitățile de învățământ. Cum va fi după ce vom ieși din starea de urgență? Iată la ce scenarii se gândesc autoritățile.

Autoritățile discută intens pe acest subiect și pun la cale un plan de revenire în așa fel încât să protejeze sănătatea cadrelor didactice, dar mai ales a elevilor în contextul epidemiei de coronavirus. Se iau, astfel, în calcul mai multe măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor odată ce școlile își vor deschide porțile. S-au trasat chiar și câteva scenarii, deși, deocamdată, nimic nu este oficial.

Primul scenariu: Revin la școală doar elevii din clasele terminale

În primul rând, trebuie să știm cu toții că revenirea elevilor la școală se va face controlat și prin respectarea unor restricții legate de igienă și de distanță socială. Astfel, se ia în calcul varianta ca de la 1 iunie să revină pe băncile școlii doar elevii claselor terminale: cei dintr-a opta și cei din clasa a XII-a. Adică, elevii care urmează să suțină anul acesta examene: Evaluarea Națională și Bacalaureatul. Ministrul educației, Monica Anisie a declarat că „în momentul în care am suspendat cursurile ne-am gândit cu precădere la acești elevi, am pregătit pentru ei și lecții online, teste de antrenament, program de teleșcoală, măsuri care să conducă la pregătirea continuă a acestor elevi care au și emoția examenului”.

Scenariul 2: Elevii și profesorii vor purta măști de protecție

Elevii și cadrele didactice vor trebui să poarte măști de protecție însă, deocamdată, nu s-a stabilit cum vor fi distribuite acestea la un număr de 3 milioane de elevi. De asemenea, încă nu s-a stabilit nici ce fel de măști vor fi obligați să poarte, deoarece, după cum se știe, modelele chirurgicale de unică folosință nu se găseasc, deocamdată, în farmacii, iar cele fabricate acasă nu sunt foarte eficiente și nu protejează la fel de bine.


    Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat că revenirea elevilor la școală se va face respectând anumite măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului
Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat că revenirea elevilor la școală se va face respectând anumite măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului

Scenariul 3: Cursuri în ture, distanțare socială între elevi

Altă variantă analizată de autorități presupune revenirea tuturor copiilor la școală dar reducerea numărului de elevi în clase prin introducerea cursurilor în ture de dimineață și de după-amiază. O altă variantă ar fi reducerea numărului elevilor la clase la 15, în așa fel încât o bancă să fie ocupată, una să rămână liberă. Astfel, elevii ar sta la distanță unii față de ceilalți respectând distanțarea socială. Ministrul educației, Monica Anisie, a declarat că această măsură ar putea fi adoptată. „Ne gândim. Trebuie să luăm în calcul ideea ca prezența elevilor la cursuri să nu înrăuățească situația îmbolnăviilor”.Urmează ca, în zilele viitoare, conducerea ministerul Educaţiei să aibă o întâlnire şi cu ministrul Sănătăţii pentru finalizarea planului.

Scenariul patru: Scoala se va prelungi cu o săptămână

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că există două scenarii privind reluarea cursurilor: unul în care școala s-ar termina așa cum a fost programată inițial, iar al doilea care prevede prelungirea anului școlar. Cu o săptămână. Anisie spune că revenirea la școală nu se va face înainte de a crea un plan de igienă pentru protecția copiilor, pe care-l va discuta cu specialiștii din domeniul medical și cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. „Trebuie să ne gândim întâi de toate la siguranța și sănătatea copiilor noștri când vom lua decizia revenirii la școală, trebuie să luăm și măsurile ca toți copiii să fie în siguranță. Această redeschidere a cursurilor trebuie să fie prudentă, controlată și treptată, în condiții de maximă siguranță. Numai în momentul în care avem certitudinea că nu expunem copiii la îmbolnăviri”, a spus Anisie la digi 24. Întrebată de jurnaliști dacă există și varianta prelungirii anului școlar, Anisie a spus că a fost discutat un scenariu care presupune prelungirea cu o săptămână, dar și scenarii care presupun încheierea anului școlar la timp. „Toate aceste scenarii sunt în funcție de ce ne transmit specialiștii din domeniul medical. Vorbim ipotetic”, a spus ministrul. 

Până atunci, nu știm, oficial când începe școala și nici în ce condiții vor reveni copiii în bănci. Scenariile gândite de autorități vor trebui analizate cu mare grijă însă, după cum a afirmat ministrul, decizia va fi luată în curând. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Fazile a Egiptului colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
bani jpeg
zapada transfagarasan jpg
cheie usa istock jpg
index webp
roman mort spa jpg
sare epsom jpg
bani multi pensie jpg
contor energie electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net