Dosarul Mineriadei, în care sunt acuzați Ion Iliescu și Petre Roman, se întoarce la Parchet. Trebuie refăcută ancheta

Ultima actualizare:

    Procurorii militari spun că, în 1990, autorităţile statului au declanșat un atac violent împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, Bucureştifoto: Mediafax
Procurorii militari spun că, în 1990, autorităţile statului au declanșat un atac violent împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, Bucureştifoto: Mediafax

Dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu au fost trimiși în judecată în iunie 2017 pentru infracţiuni contra umanităţii, se va întoarce la Parchet pentru refacerea anchetei.

Decizia a fost luată joi de instanța supremă și este definitivă. Înalta Curte a menținut astfel hotărârea inițială în acest sens, pronunțată în mai 2019, pe motiv de nulitate a rechizitoriului. Dosarul a fost trimis în judecată în 2017 și a stat 2 ani în cameră preliminară la instanța supremă. Acum, la mai bine de 30 de ani de la acele evenimente în care au fost împușcați 4 oameni, iar alți peste 1.000 au fost răniți, rechizitoriul trebuie refăcut, transmite Hotnews.

În mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca dosarul Mineriadei să fie retrimis Parchetului pentru refacerea anchetei, iar soluția a generat un val de nemulțumiri în rândul părților civile din dosar care s-au aflat în sală și care au acuzat atunci "injustiția". "Pentru injustiția asta nefuncțională aservită ne luptăm de 29 de ani, au rămas urmași, dar acest dosar istoric arată clar că noi cu sânge am câștigat libertatea. Ce rost mai am eu față de societate, când nu am parte de acest proces echitabil? Bataie de joc”, spunea atunci Marin Stoica, care în iunie 1990 a fost bătut cu sălbăticie, până a intrat în comă.

Sunt anulate toate ordinele de punere sub acuzație și probele din rechizitoriu

Decizia a fost atacată atât de către Parchetul General, cât și de către sute de victime și de moștenitori ai acestora.

Joi, instanța supremă a respins ca nefondate aceste contestaţii. Decizia - pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu - este definitivă.

Astfel, la mai bine de 30 de ani de la evenimentele în care au fost împușcate 4 persoane, iar alte peste 1.000 au fost rănite, dosarul Mineriadei se întoarce la Parchetul General, fiind anulate ordinele de punere sub acuzație a inculpaților, dar și toate probele din rechizitoriu.

Procurorii militari: autoritățile au declanșat un atac violent asupra manifestanților din Piața Universității

În 13 iunie 2017, Parchetul General i-a trimis în judecată pe Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi preşedinte al României; Petre Roman, fost prim-ministru; Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii; general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

Citește și:

Ion Iliescu, după ce a fost inculpat în dosarul Mineriada: "Nu am să-mi reproşez nimic"

Procurorii militari spun că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării. Atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a 4 persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane, conform procurorilor.

În 15 ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus introducerea mai multor instituţii, între care Guvern, Jandarmerie, Parchetul General, ministerele de Interne, Finanțe și Apărării, ca părţi responsabile civilmente în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care fostul preşedinte Ion Iliescu este judecat pentru infracţiuni contra umanităţii.

Citește și:

VIDEO 30 de ani de la mineriada din 13-15 iunie. Premierul Ludovic Orban, în Piaţa Universităţii

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate în buline și William, GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
timisu de sus png
poza mare pestera jpg
pantofi dunare budapesta captura video jpg
shutterstock 2087054215 jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
edgardo mortara jpg
WhatsApp Image 2024 11 22 at 18 37 31 jpeg
vlad tepes krmz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net