Augustin Zegrean spune că amenzile date în Starea de Urgență ar putea fi anulate

Ultima actualizare:

    Augustin Zegrean este primul jurist care acuză asprimea amenzilorFoto: timponline.ro
Augustin Zegrean este primul jurist care acuză asprimea amenzilorFoto: timponline.ro

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean a făcut vineri declarații șoc despre amenzile date pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare. Zegrean a anunțat că o eventual declarare neconstituțională a prevederilor din Ordonanțe deschide juridic calea spre anularea sancțiunilor

Avocatul Poporului, Renate Weber a atacat la Curtea Constituțională mai multe prevederi din OUG 1/1999, care reglementează instituirea stării de urgență. Dacă obiecțiile privind amenzile vor fi declarate de CCR neconstituționale, toate amenzile care se aplică vor fi anulate, pentru că vor fi date în baza unei legi declarate neconstituționale. Iar Zegrean estimează surprinzător, că CCR va considera sesizarea îndreptățită.”Amenzile pentru încălcarea ordonanțelor militare sunt mult prea mari raportat la câștigul populației, iar dacă CCR va da dreptate Avocatului Poporului din acest punct de vedere se va deschide calea ca aceste sancțiuni să fie anulate. S-a exagerat, este specific românesc, s-a sărit calul. Sunt mult prea mari amenzile raportat la câștigul populației, nu cred că populația va putea să le plătească. Pe o parte statul le dă bani oamenilor ca să poată supraviețui, prin șomaj tehnic, pe de alta, le dă amenzi de nu se pot încadra în niciun fel să le plătească”, a afirmat Augustin Zegrean potrivit observator.tv. Avocatul Poporului a sesizat excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c1) – f) și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său, a anunțat joi instituția într-un comunicat de presă. Avocatul Poporului apreciază că art. 28 din OUG nr. 1/1999 este formulat într-un mod atât de general, încât normele legale sunt lipsite total de previzibilitate și claritate, ceea ce determină imposibilitatea destinatarului legii, și anume, persoana care ar încălca prevederile art. 9 din OUG nr. 1/1999, de a-și stabili conduita de urmat, în lipsa unei descrieri riguroase a unei fapte contravenționale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
printul william kate middleton jpeg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ninsori trafic jpg
image png
crin antonescu jpg
bani jpg
nicusor dan referendum Foto Facebook 1250 jpg
masina de spalat shutterstock 1806195001 jpg
meghan retete jpg
spiridon jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net