Plajele din Mamaia sunt un pericol? Ce spun autoritățile despre zonele lărgite din nordul litoralului

Ultima actualizare:

    Plajele lărgite de la Mamaia vor fi deschise oficial turiștilor pe 1 iulie dar salvamarii le au deja în stăpânire
Plajele lărgite de la Mamaia vor fi deschise oficial turiștilor pe 1 iulie dar salvamarii le au deja în stăpânire

Avertizare extrem de serioasă din partea salvamarilor odată cu încălzirea vremii. După lărgirea plajelor din Mamaia a crescut pericolul de înec, așa că atenția celor care intră în apă trebuie să fie mult mai mare, mai ales că sunt valuri mari din cauza vântului puternic. Cel puţin un an de zile, cei care au copii mici sunt sfătuiți să viziteze mai mult sudul litoralului

Vremea se încălzește sensibil, litoralul, mai ales zona stațiunii Mamaia, a început să fie asaltat de turiști, dar salvamarii lansează avertismente fără precedent pentru cei care vor să intre în apă pe noile plaje lărgite cu zeci de metri. Acestea vor fi concesionate operatorilor de plaje începând cu 1 iulie dar lumea se aventurează deja în aceste zone, curioasă să vadă cum arată cele mai mari plaje din România. Salvamarii sfătuiesc familiile care au copii, să meargă în această vară în sudul litoralului, unde înnisiparea a avut loc acum 5-6 ani. 

”Atenţie când mergeţi la mare! Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi. Lărgirea plajelor înseamnă un pericol mare pentru turişti. Trecerea la apa adâncă este una foarte bruscă, ceea ce creşte pericolul de înec! Dacă până acum, de la malul mării și până la geamandură era o distanță de aproximativ 60 de metri, acum este de 20-40 de metri. Așadar, apa este mult mai adâncă la mal, este o pantă mult mai abruptă la momentul intrării în apă, în zonele în care plajele au fost lărgite. Atunci când văd steagul galben sau roșu arborat să nu intre la imbăiere, nu mai este ca în anii trecuți când mai intrau în zona în care apa avea 70 de cm, acum imediat, la 15 metri de țărm, apa atinge o adâncime de 2, 5 metri. În zonă, şi curenţii de apă sunt extrem de periculoşi. Mai ales în zilele cu vânt puternic" a explicat pentru antena3.ro, Gabriel Culea, coordonator al salvamarilor din Mamaia. Salvatorii încearcă să facă față noii situații prin modificarea modului de reacție. Foişoarele salvamarilor vor fi mutate mai aproape pentru a ajunge rapid la cei care vor avea nevoie şi vor fi instalate şi panouri care îi vor avertiza de zonele cu potenţial pericol. Salvamarii vor patrula pe plaja cu ATV-uri pentru a reduce timpul de intervenție in caz de pericol. Specialiştii spun că situaţia e una temporară şi că, în timp, intrarea în mare va redeveni una lină. Până atunci, însă, pericolul se menţine cel puţin un an sau doi.

Citiți și

Ce mult au avansat lucrările de lărgire a plajei din Mamaia. Vor fi finalizate în aprilie

Litoralul, nepregătit pentru sezon. Ce se întâmplă vara aceasta

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Adrian Daminescu, de nerecunoscut jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
image png
Hotel Continental   Calea Victoriei jpg
caiacist blocat tasmania jpg
pisica john blocata conducta profimedia (2) jpg
femeie trista jpg
calorifer istock jpg
alimente sanatoase jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net