Rugăciune ajutătoare către Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir

Ultima actualizare:

    Rugăciunea adresată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir a adus mari împliniri celor care o rostesc
Rugăciunea adresată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir a adus mari împliniri celor care o rostesc

Rugăciunea adresată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, rostită în momentele de mare cumpănă, a adus în viața credincioșilor care o rostesc neașteptate împliniri, alungând din viața lor ura, răzbunarea și viclenia dușmanilor știuți și neștiuți. Rostiți și cuvinte de mulțumire după ce Marele Mucenic Dimitrie vă scapă de necaz.

"Sfinte Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtor de Mir, ne rugăm ție în clipe de mare necaz pentru a ne apăra de primejdia care ne înconjoară. Așa cum Tu ai reușit să nu te închini la idoli și la dușmanii lui Hristos, tot așa ajută-ne să-i biruim pe toți dușmanii noștri știuți și neștiuți. 

Sfinte Mare Mucenic, dă-ne putere și binecuvântează-ne să-i învingem pe cei care vor să ne aducă pagubă și să ne despartă de persoanele pe care le prețuim și le iubim. Așa cum L-ai ajutat pe Nestor să-l învingă pe crudul lie, cel care-i omora pe creștinii din Salonic , tot așa ajută-ne pe noi să scăpăm de dezbinarea, de ura și de răzbunarea celor care vor să surpe munca noastră și ajută-ne să scăpăm din cele mai cumplite primejdii.

Roagă-l Tu pe bunul Dumnezeu să ne dăruiască nouă marea lui milă. Amin"      

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
prune pruni istock jpg
Bărbat la duș FOTO Shutterstock
pui de gaina foto shutterstock
90be53e3 e5bb 46e4 8cdc 1e0f655f3c17 logo jpeg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
000 Par8027547 copie 0 logo jpg
https   www cancan ro wp content uploads 2025 04 FotoJet 16 1200x675 webp
floarea adusa de ceausescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net