Cum poate să arate hotelul de patru stele al Simonei Halep din Poiana Brașov! Mai are puțin și-l deschide. Imagini în exclusivitate!
Simona Halep (33 de ani) se mândrește cu noul hotel ce-i poartă numele, situat chiar la intrarea în celebra stațiune montană Poiana Brașov. Lucrările la stabilimentul de patru stele sunt pe terminate. Click! a fost la fața locului și vă prezintă imagini în exclusivitate!
Tenismena Simona Halep este campioană nu doar pe terenul de tenis, dar și în afacerile imobiliare. Sportiva originară din Constanța deține hoteluri la malul mării, dar și la munte, în Brașov și în Poiană.
O unitate de cazare se află aproape de Piața Sfatului, iar alta, care-i poartă numele, o găsiți chiar în vestita stațiune de schi Poiana Brașov.
Lucrările la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov sunt pe terminate!
De cum intri în Poiană, chiar în dreptul indicatorului de la marginea vestitei stațiuni montane, pe partea stângă însă a drumului, dai cu ochii de un hotel nou-nouț, modern, de trei etaje, ce poartă numele Simona Halep Hotel.
Stabilimentul de patru stele este așezat chiar la intersecția căilor principale de acces în Poiana Brașov, la intrarea dinspre Brașov și cea dinspre Râșnov, și are o poziție privilegiată ce oferă vizitatorului o priveliște superbă spre pârtiile de schi de pe masivul Postăvarul.
Hotelul e situat pe strada Poiana Ruia 1 și este, de fapt, fosta pensiune Heraldic Club, pe care tenismena a achizițonat-o în urmă cu câțiva ani, și pe care acum a renovat-o și a transformat-o într-un hotel modern, de patru stele, un loc ce îmbină eleganța cu confortul, oferind oaspeților o experiență deosebită, după cum scrie Biz Brașov.
Hotelul este aproape terminat, urmând ca în următoarea lună să se lucreze doar la finisaje. Momentan, stabilimentul este încă închis pentru tiriști.
Noul hotel Simona Halep are trei etaje și se bucură de facilități moderne, camere primitoare și peisaje montane spectaculoase. Având în vedere ritmul rapid al lucrărilor, șantierul e aproape de finalizare în următoarele săptămâni și, conform informațiilor obținute de la hotelierii din zonă, inaugurarea ar putea avea loc chiar de 1 decembrie.
De altfel, în urmă cu doar o săptămână, Simona a și anunțat că se mândrește cu noul hotel ce-i poartă numele, postând chiar o imagine spectaculoasă obținută dintr-o dronă de deasupra clădirii, pe rețelele de socializare.
476 de lei pe noapte, la Pensiunea Simonei de lângă Piața Sfatului din Brașov
De altfel, la Brașov, tenismena noastră a cumpărat în 2017 și Hotelul Drachenhaus cu două milioane de euro. De atunci, ea a investit constant în clădirea cotată cu trei stele și aflată la doar câțiva pași de centrul istoric al Brașovului, pe strada Nicolae Bălcescu.
Pensiunea are vedere către Muntele Tâmpa și Centrul Istoric Medieval al Brașovului, aflându-se la doar 250 de metri de zona pietonală, adică strada Republicii, Piața Sfatului și Biserica Neagră.
Hotelul este situat într-o clădire istorică-muzeu din secolul al XIX-lea și s-a încercat păstrarea decorului. O noapte de cazare, la hotelul Drachenhaus în această perioadă, costă 476 de lei, în preț fiind inclus și micul dejun.
Halep are două hoteluri și pe Litoral!
Simona Halep a deschis în urmă cu trei ani, mai precis în aprilie 2021, pe Litoral, un hotel de patru stele. Acesta este situat în partea de nord a stațiunii Mamaia și se numește „Lotus Studios”. Complexul turistic are 20 de camere, iar investiția sportivei s-a ridicat la 1,5 milioane de euro.
Apartamentele, care ajung la o suprafață de 60 de metri pătrați cu tot cu balcon, sunt formate dintr-un living, un dormitor, o baie și bucătărie. Hotelul sportivei se află la 500 de metri de plaja Ammos.
În iulie același an, a fost inaugurat şi hotelul DNH de la Năvodari al tenismenei. Imobilul este amplasat în zona plajei Kazeboo. Hotelul DNH aparţine grupului de firme Halep, condus de fratele vedetei, Nicolae, şi are vedere la mare şi un design modern care atrage imediat privirea. Este construit din sticlă fumurie şi are cinci etaje. O cameră la hotelul Simonei Halep din Năvodari a costat vara asta între 400 şi 470 de lei pe noapte.
Simona Halep a împlinit, în septembrie, 33 de ani! Câți bani a câștigat din tenis?!
Simona Halep a început tenisul la doar 4 ani și a avut rezultate remarcabile încă de când activa la juniori. La 14 ani, ea evolua deja în circuitul ITF, iar înainte să împlinească vârsta majoratului juca primul său meci WTA, contra Varvarei Galanina, la Paris (6-2, 6-4). A urmat mai mult de un deceniu cu performanțe răsunătoare: 24 de titluri WTA la simplu, printre care două de Grand Slam, Roland Garros și Wimbledon, alte 18 finale jucate și locul 1 mondial. Simona a câstigat 40.203.437 de dolari din tenis.
În ultimii ani, tenismena din Constanța a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă. A fost suspendată patru ani pentru dopaj, dar sancțiunea i-a fost redusă ulterior la 9 luni. Simona s-a întors pe teren în martie 2024, la Miami, unde a pierdut însă meciul cu Paula Badosa.