Află totul despre florile primăverii!

Află totul despre florile primăverii!

Ultima actualizare:
1 71681 original jpg jpeg

Încântă prin frumuseţe şi prin gingăşie, brânduşele fiind unele dintre primele flori ale primăverii, alături de ghiocei. Înfloresc în lunile martie şi aprilie, însă unele pot să scoată capul la lumină chiar şi la sfârşitul lunii februarie.

Nu sunt flori pretenţioase

Se întâlnesc în special în Asia şi în Europa şi face parte din familia Iridaceae,alături de alte aproximativ 80 de specii. Cunoscute sub denumirea ştiinţifică de crocus heuffelianus sau crocus vernus,brânduşele de primăvarăpreferă solurile umede,adoră lumina şi să se lase mângâiate de razele soarelui. în păduri,dar şi în poieni,în zonele de munte,însă pot fi cultivate şi în grădină.

Au o înălţime înte 15 şi 30 de centimetri. De obicei,pe tulpina creşte o singură floare. Când înfloresc,pâlcurile de brânduşe sunt o adevărată încântare pentru orice privitor şi dau veselie oricărei grădini. Pot fi de culoare mov,albe,roz sau galbene.

Când le plantezi

Aceste flori se înmulţesc prin bulbi. Se plantează toamna,în lunile octombrie-noiembrie,la o adâncime de aproximativ opt centimetri,la distanţe de cinci-şase centimetri între ele. Totodată,brânduşele de primăvară pot fi puse şi în ghiveci,astfel încât să îţi aducă primăvara în balcon sau pe terasă. Ca să crească armonios,au nevoie de un pământ fertil,combinat cu turbă şi cu puţin nisip.

Legenda brânduşei

Brânduşa de primăvară are şi o „soră“,care înfloreşte toamna,cunoscută sub denumirea ştiinţifică de Colchicum autumnale. Există şi o legendă,potrivit căreia  cele două flori au fost alungate de acasă de către mama lor vitregă,fiecare în anotimpul de la care apoi au „împrumutat“ şi numele.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Proteine - oua, carne rosie, branza, avocado, nuci FOTO Shutterstock
adult with loths money jpg
shutterstock 1185926422 jpg
young beautiful woman wearing stripes shirt standing yellow isolated background happy with big smile doing ok sign thumb up with fingers excellent sign jpg
Native23 Credit pentru casă ce trebuie să compari înainte să alegi banca jpg
couple playing with bell pepper jpg
Ce s ar intampla daca nu ti ai mai taia unghiile de la picioare  Sursa foto shutterstock 1846941127 jpg
bathtub jpg
image
image