Greşeli pe care le faci când găteşti

Greşeli pe care le faci când găteşti

Ultima actualizare:
1 80647 original jpg jpeg

Orice reţetă, oricât de simplă sau complicată ar fi ea, trebuie respectată întocmai. Deseori probabil păstrezi toate ingredientele, însă, din cauza unor mici greşeli, reţeta nu îţi iese.

Acestea sunt cele mai frecvente greşeli pe care le faci atunci când găteşti:

Nu foloseşti suficientă sare

Sarea în bucate e secretul ştiut de toată lumea pentru ca mâncarea să aibă gust. O mâncare cu prea puţină sau prea multă sare va fi un eşec.

Nu guşti mâncarea

Pentru a vede ce-i mai lipseşte mâncării pe care o prepari trebuie să o guşti. Astfel, mai poţi adăuga condimente pentru a obţine un gust cât mai bun.

Foloseşti piper măcinat

Piperul măcinat nu e cel mai bun condiment pentru mâncăruri. E recomandat să foloseşti piperul proaspăt măcinat, pe piaţă fiind o mulţime de variante.

Adaugi prea târziu ierburile aromatice

E de preferat ca ierburile aromatice uscate să fie adăugate la început, iar cele proaspete atunci când reţeta este aproape gata.

Condimentele sunt vechi

Chiar dacă au durată de valabilitate mare, condimentele nu trebuie folosite dacă sunt foarte vechi. Acestea vor altera gustul măncării.

Sucul de lămâie

La reţetele cu peşte sau fructe de mare, puţin suc de lămâie  va da o savoare aparte. De asemenea, în combinaţie cu legume precum sparanghel, broccoli sau fasole verde, sucul de lămâie are un gust aparte.

Sursa foto: bookacook.com



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
modern young stylish woman sitting cafe jpg
medium shot woman sleeping clouds jpg
Venus in Scorpion jpg
GettyImages 55740056 jpg
multicultural family with their little son having fun together jpg
George Clooney  foto   Profimedia jpg
CLICKPENTRUFEMEI natalia gusakova LrViSuA2M9U unsplash jpg
Salata paste cu fasole, Sursa foto shutterstock 2476041645 jpg
image
image