Descoperă alimentele care te fac fericită!

Descoperă alimentele care te fac fericită!

Ultima actualizare:
1 66060 original jpg jpeg

Crezi că este destul de greu să fii fericită? Greşit! Oamenii de ştiinţă susţin că dacă vrei să ai o stare euforică este de ajuns să consumi anumite alimente care, de altfel, sunt şi foarte sănătoase.

Nelipsita cafea de dimineaţă sau merele ronţăite la prânz sunt doar o mică parte din alimentele care te fac să vezi viaţa în roz. Iar dacă te pregăteşti pentru o şedinţă importantă,nu uita să mănânci puţină ciocolată neagră,face minuni!

Bananele

Faptul că banalelesunt o importantă sursă de potasiu este posibil să nu mai reprezinte o noutate pentru multă lume,dar puţini sunt cei care ştiu că aceste fructe conţin şi triptofan,o substanţă chimică a creierului care ajută la reglarea stării de spirit.

Quinoa

Dacă nu ai încercat până azi aceste cereale,acum ai cel mai bun motiv să consumi quinoa. Cercetătorii au descoperit că flavanoidele care se găsesc în quinoa au efect anti-depresiv,potrivit unui studiu realizat în anul 2010.

Stridiile

Legatura dintre stările de anxietate şi nivelul scăzut de zinc nu trebuie ignorată. De aceea este indicat consumul de alimente bogate în zinc,pentru a-ţi ridica moralul. Între acestea se numără şi gustoasele stridii,aşa că ai motivul cel mai bun să te răsfeţi puţin.

Ciocolata neagra

Majoritatea femeilor adoră ciocolata şi nici nu e de mirare. Mai mult decât faptul că este o importantă sursă de antioxidanţi,s-a descoperit faptul că ciocolata neagră ajută la reducerea cortizol-ului,hormonul stresului,potrivit unui studiu publicat de Journal of Proteome Resarch.

Somonul

Somon este bogat în acizi graşi omega-3,care ajută la îmbunătăţirea stării de spirit şi la combaterea depresiei. Mai mult,grăsimile sănătoase contribuie la strălucirea părului,iar un păr sănătos reprezintă cel mai bun motiv de fericire pentru femei.

Ceaiul verde

Pentru a induce o stare de fericire trebuie să bei câteva ceşti de ceai verde pe zi. Un studiu japonez relevă faptul că stresul psihologic este puternic diminuat la persoanele care consumă minim cinci ceşti de ceai verde pe zi. Cam mult,totuşi.

Merele

Un măr pe zi nu va face neaparat minuni,dar consumul regulat de fructeşi legume,cum ar fi merele,produce un efect calmant,produce energie şi contribuie la starea de bine generală.

Spanacul

Nu degeaba mânca Popeye spanac toată ziua. Acest aliment este bogat în acid folic,care ameliorează depresia şi reduce oboseala.

Cafeaua

Dacă te-ai gândit să renunţi la cafea poate e momentul să te mai gândeşti o dată. Consumul de cafea cu cofeină scade riscul de depresie. Deci,îţi inviţi prietenele la o cafea?



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
medium shot girl getting bullied school jpg
digital art style portrait adult woman jpg
shutterstock 17019676 femeie pat doarme somn jpeg
cute beautiful natural brunette girl cleaning face with cotton sponge smiling looking camera white background cosmetology spa jpg
wellness practices self care world health day jpg
morning selfie young beautiful woman happy cheerful girl she wearing silk pajama has wavy blonde hair sitting window sill room with turquoise wall jpg
Cum sa slabesti doar prin mers  Sursa foto shutterstock 275733524 jpg
e3d5306c863e86589cd07302f5b1e65d jpg
image
image