Salata care-ţi curăţă arterele

Salata care-ţi curăţă arterele

Ultima actualizare:
1 77881 original jpg jpeg

Hipertensiunea arterială e o boală insidioasă. Practic, sângele trebuie să treacă prin nişte artere care, între timp, din cauza modului nesănătos de viaţă, s-au strâmtat.

Asta pune presiunea pe inimă şi pe artere, ceea ce duce, mai devreme sau mai târziu, la cardiopatii severe. Cu cât se strâmtează mai mult arterele, creşte şi presiunea sângelui, lucru care poate deveni fatal. Doar în SUA există 70 de milioane de bolnavi de inimă, adică mai mult de 40 la sută dintre adulţii cu vârste de peste 25 de ani. Factorii agravanţi sunt stresul, dieta săracă în fibre şi inactivitatea fizică.

Castravetele şi usturoiul fac o pereche excelentă în lupta împotriva bolilor de inimă

Vestea bună este însă că îţi poţi curăţa arterele consumând des o salată uşor de făcut, cu ingrediente la îndemână pe tot parcursul anului. Este vorba de salata de castraveţi cu usturoi.

Castravetele e plin de apă, fibre, potasiu şi magneziu. Potasiul ajută la echilibrarea conţinutului de sodiu din celule, fibrele reglează tensiunea şi reduc colesterolul rău, previn instalarea diabetului de tip A şi te ajută să scazi în greutate. Usturoiul e un bun regulator al tensiunii arteriale, al hipertensiunii şi al colesterolului. Reduce fluxul de sânge din artere şi, prin asta, inhibă ateroscleroza.

Alicina, compusul activ al usturoiului foloseşte acelaşi mecanism pe care-l au medicamentele inhibitoare ale aterosclerozei. Usturoiul previne producerea agiotensinei II, un hormon care ajută la relaxarea vaselor de sânge. De asemenea, usturoiul e foarte bun în controlul colesterolului.

Îţi prezentăm o reţetă de salată, pe cât de bună la gust, pe atât de bună pentru sănătatea ta:

Salata de castraveţi cu usturoi

3 căţei de usturoi

1 castravete

Câteva linguri de apă

o jumătate de lingură de oţet de calitate.

Mod de preparare

Curăţă usturoiul şi zdrobeşte-l cu lama cuţitului, taie castravetele în bucăţele mici, adună castravetele şi usturoiul în acelaşi bol, adaugă apa şi oţetul şi ajustează după gustul tău.

Garniseşte cu frunzuliţe de mentă verde, dacă ai la îndemână.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2845691885 jpg
Fata speriata jpg
Mercur in Scorpion jpg
medium shot girl getting bullied school jpg
digital art style portrait adult woman jpg
shutterstock 17019676 femeie pat doarme somn jpeg
cute beautiful natural brunette girl cleaning face with cotton sponge smiling looking camera white background cosmetology spa jpg
wellness practices self care world health day jpg
image
image