„Bătaie” pe bune în Clanul! Maria Obretin: „L-am pălmuit pe Tătuțu. Mă durea sufletul”

Ultima actualizare:

O vedem în fiecare duminică la Pro TV şi a ajuns să ne fie dragă, deşi are un rol negativ. Dar faptul că-i ţine piept lui Măcelaru o face şi mai specială pe Maria Obretin(45 de ani), interpreta rolului Sofia Tobă din „Clanul”. Actriţa ne-a povestit, în exclusivitate, detalii din culisele serialului-fenomen de la PRO TV.

Maria Obretin joacă rolul Sofiei Tubă, o șefă de clan mafiot
Maria Obretin joacă rolul Sofiei Tubă, o șefă de clan mafiot

Din sezonul acesta s-a alăturat distribuţiei serialului ”Clanul” şi Maria Obretin (45 de ani), pe care o ştiţi dintr-un alt serial de succes al Pro Tv - ”Vlad”. Ne-am întâlnit cu ea la premiera de gală a filmului ”BOSS” şi am stat de vorbă despre serialul în care joacă, ce va urma pentru ea şi cum i s-a schimbat viaţa după acest proiect.

Click!: Ne revedem din nou, ce mai faceţi doamnă sau domnişoară, cum să vă spun...

Maria Obretin: Domnişoa­ră, că am stabilit deja că nu am păcălit pe nimeni (râde)... La premiera colegilor mei din ”BOSS”... Abia aşteptăm să-l vedem...

Cum este să joci în ”Clanul”? Sofia Tobă este un personaj cu potenţial...

Este foarte bine, am un rol foarte bine scris şi atunci mi-a fost destul de uşor. Cu scenarista Lia Bugnar colaborez de mulţi ani în teatru. Probabil s-a gândit la mine când a scris rolul. E bine scris şi mi-a fost destul de uşor să-l înţeleg, să-i înţeleg subtilităţile.

George Mihăiță e Tătuțu
George Mihăiță e Tătuțu

Dar cum e să joci alături de Tătuţu, George Mihăiţă?

Am lucrat foarte bine cu domnul George Mihăiţă.

Au fost pe bune palmele date?

Da, însă sufletul m-a durut la prima, la a doua dublă, dar când am văzut că domnul Mihăiţă insistă şi ne doream să iasă bine, n-am mai avut jenă. Se înroşise obrazul pentru că făcusem şi prim plan, şi au fost mai multe încercări.

Şi chiar se dau palme şi la repetiţii?

Doamne, am dat de fiecare dată. Noi ne-am făcut treaba, am mers până la capăt.

Alături de Carmen Tănase, Lia Bugnar și Marius Manole
Alături de Carmen Tănase, Lia Bugnar și Marius Manole

Ce ţi-au spus cei din familie, le-a plăcut rolul?

Da, nu erau obişnuiţi cu mine într-un rol de femeie dură. Dar da, m-au plăcut cei din familie. Ei sunt şi subiectivi. Asta e important că m-au plăcut cei din familie şi cei care nu sunt din familie.

În serial ai o fată mare, Nadine...

Mi se pare că mă depăşeşte cu mult vârsta personajul, adică aşa mi se pare mie... În realitate nu am copii.

Dacă te-ai trezi peste noapte şefă de clan, ce ai face?

Păi nu cred, că sufleţelul meu este de partea dreptăţii. Cred că aş lichida cu toate afacerile şi aş face lumea mai bună. Dar, din păcate, nu sunt eu şefa.

Nici în viaţa reală nu eşti o dură?

Nu, deloc, sunt mult prea drăguţă, după părerea mea şi a unor prieteni.

Ultima oară când am vorbit spuneai că ai proiecte până în mai...

Da, aşa e, dar s-a ivit şi un proiect în mai-iunie, un film. Dar sunt superstiţioasă şi nu spun mai mult.

Eşti oprită des pe stradă?

Mă opreşte lumea pe stradă, mai o poză, mai un autograf... Dar se uită, se mai gândesc, mai caută prin telefon pe net, în metrou se întâmplă asta şi mă distrează. Apoi se conving că eu sunt şi gata. Faci multe, tragi şi cu pistolul... Am învăţat să trag cu pistolul în doar două minute. Înainte de secvenţă.

A jucat în „Umbre” cu Mădălina Craiu și Șerban Pavlu
A jucat în „Umbre” cu Mădălina Craiu și Șerban Pavlu

Cum a fost să joci cu Karmen Simionescu?

Nu am avut atât de multe secvenţe împreună deşi e fiica mea în serial, doar două, a fost o colaborare frumoasă. (Se apropie Sergiu Costache, colegul din serial, pe care îl salută şi încep să vorbească). Uite, Sergiu e un drăguţ, deşi în serial este un personaj rău... Dar asta-i farmecul meseriei, că facem lucruri pe care în viaţa noastră normală nu le-am face.

Ce se întâmplă cu personajul lui Karmen

Duminica aceasta fanii îşi vor lua adio de la Nadine din ”Clanul”, pentru că personajul ei dispare. Cine a urmărit pe Voyo în avans episoadele serialului a putut vedea ce se întâmplă.

image

Solistă şi actriţă, Karmen Simionescu (25 de ani) s-a bucurat că a obţinut acest rol, ea fiind obişnuită până acum doar cu cele din videoclipuri. Fiţi cu ochii pe episodul de duminică şi veţi putea vedea ce păţeşte Nadine!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
netflix pixabay jpg
62504790 jpg
banner cristina cioran png
Noul serial „Ana, Mi-ai fost scrisă-n ADN” s-a lansat printr-o petrecere de Crăciun foto: Mihai Stetcu
netflix pixabay png
image png
banner Oana Ioniță
image
actualitate.net
image
actualitate.net