Războinicii au pierdut jocul de imunitate. Cine sunt concurenții propuși spre eliminare
Luni seara a adus telespectatorilor o nouă porție de adrenalină și competitivitate marca Survivor. Războincii au fost cei care au pierdut în fața Faimoșilor, așadar trei persoane din cadrul echipei lor au fost propuse spre eliminare.
Jocul de imunitate din ediția de luni seară a fost câștigat cu scorul de 10 la șase de către echipa formată din vedete, așadar Faimoșii au scăpat de emoțiile unui conciliu de nominalizare. Din nefericire, Războinicii au fost nevoiți să participe la proba de imunitate personală și ulterior la consiliu.
Oana Ciocan a fost cea care a reușit să câștige imunitatea personală, așadar colegii săi nu au putut să o propună spre eliminare, iar prezența ei în următorul joc este asigurată.
În urma consiliului, concurenții au decis cine va depinde de votul publicului pentru a continua competiția. Nelu Pănescu a fost propus pentru eliminare, iar unul dintre coechipierii săi a argumentat că bărbatul nu își face simțită prezența în echipă, așadar nici absența lui nu ar conta prea mult. Alți coechipieri l-au acuzat și că ar avea un caracter manipulator și că, adesea, încearcă să dezbine oamenii și să creeze conflicte în tabăra Războinicilor.
Relu Pănescu, Ramona Crăciunescu și Blaze au fost nominalizați spre eliminare
Prezentatorul Daniel Pavel a numărat voturile, iar numele celor trei care trebuie să spere la sprijin din partea telespectatorilor sunt: Relu Pănescu, cel care a fost trimis de două ori consecutiv pe insula exilului, Ramona Crăciunescu, care a fost propusă de către Oana Ciocan, concurenta care a obținut imunitatea individuală. Ultima nominalizare a fost făcută de către Doru, al doilea concurent care a obținut colanul de imunitate.
Doru a decis, în urma unei analize amănunțite, să îl propună spre eliminare pe Blaze pe care îl consideră un om puternic și capabil să înțeleagă modul în care sunt create strategiile de joc în cadrul competiției din Republica Dominicană.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram.