E pe locul 3 în lume pe Netflix, iar acest film te va urmări toată viața. Povestea este una șocantă și puțini rezistă până la final
Preotul Gabriele Amorth, personajul principal din filmul Netflix, crede în Divinitate, dar nu este un încruntat, ci un om senin și vesel.
Practică ritualuri de exorcizare, dar știe că mulți nu sunt posedați, ci doar oameni bolnavi, care au nevoie de ajutor. Îi place cafeaua neagră și tare și crede că zahărul este opera diavolului.
Despre ce este vorba în Exorcistul Papei
Părintele Gabriele Amorth (Russell Crowe) este exorcistul șef de la Vatican, trimis în Castilia, Spania, să investigheze un caz de posedare care pare real.
Victima posedării este un băiețel care abia s-a mutat cu mama și sora lui în abația St. Sebastian, rămasă moștenire de la tatăl familiei.
Se pare că în timpul renovării, muncitorii eliberaseră întâmplător, pe lângă o pungă de gaze naturale, un diavol care apoi a intrat în copil.
Părintele se prinde că băiatul nu are probleme psihice, ci e vorba de un caz real de posedare demonică și vrea să afle numele diavolului care îl posedă (căci doar așa poate reuși să-l alunge).
Demonul deține informații despre preot
Dar, se pare că demonul din film, care l-a solicitat special pe Amorth, știe lucruri despre trecutul preotului și despre vina care îl apasă, așa că e gata să exploateze informațiile.
În același timp, scrie site-ul 2arte.ro, ceea ce Amorth găsește la subsolul abației împreună cu Esquibel, preotul local (Daniel Zovatto) este o confirmare terifiantă că Răul pe care trebuie să-l învingă este mult mai mare decât credea și că povestea coboară mult în timp până în secolul al XV-lea, când a fost fondată violenta inchiziție spaniolă.
Va reuși exorcistul să îl învingă pe acest dușman redutabil sau va pierde lupta? Pentru că, dacă va pierde, riscul este ca Răul să se infiltreze exact în inima Bisericii. Așa cum a mai făcut-o.
Dincolo de sperieturi, efecte speciale şi voci guturale, Exorcistul Papei ironizează întrucâtva filmele genului (de exemplu ritualul de exorcizare) şi pune punctul pe „i”, repetând de mai multe ori că în imensa majoritate a cazurilor, explicaţia unui comportament ieşit din comun se descoperă la medic sau la psihiatru şi nu la preot.
