Marele ajutor al Laurei Cosoi în momentele de cumpănă: „Foarte târziu am ajuns în..”

Laura Cosoi (42 de ani) este una dintre cele mai discrete și apreciate vedete de la noi din România. Actrița trece, în această perioadă, prin cea mai frumoasă perioadă din viața sa, deoarece este însărcinată a patra oară. Invitată recent în cadrul podcastului moderat de Damian Drăghici ,actrița a vorbit deschis despre ce rol joacă credința în viața sa.

„Nu contează cum te rogi, important este să știi că ajunge acolo unde trebuie, adică în tine. Foarte târziu am ajuns în profunzimea rugăciunii, adică să fie o rugăciune cum mă rugam odată. Mi-am păstrat valorile și conexiunea aceasta cu familia, în credință și bunătate, e rețetă perfectă pentru liniște”, a spus Laura Cosoi în cadrul podcastului.

Laura Cosoi, femeia împlinită

Actrița este în prezent mama a trei fetițe superbe alături de soțul său, Cosmin Curticăpean: Rita, Vera și Lara.

„Eu sunt un om care văd plinul paharului, sunt un om care am poziționat orice informație negativă ca fiind ceva bun. Eu nu am cum să mă plâng că nu am dormit, că copiii mei au făcut gripă, că au făcut vărsat de vânt, pentru că în fiecare secundă când mie îmi este greu mă raportez la oamenii care chiar au probleme. Eu nu pot să mă plâng că copiii mei au vărsat de vânt când știu că sunt copii în spitale cu părinții lor. Eu pot să îi mulțumesc lui Dumnezeu că avem așa puțin de dus. Așa sunt eu construită”, mai spune Laura Cosoi în cadrul podcastului.

Click! spune

Aflată la a patra sarcină, în cel de-al doilea trimestru, Laura Cosoi este într-o formă zile mari. Nu doar acasă, ci și din punct de vedere profesional. Actrița a fost cooptată în două mari proiecte de televiziune: în filmul de comedie „Bravo, Tată” și la Antena Stras, pentru emisiunea „Vacanţă de vedetă” pe care o și prezintă.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
image png
Andreea Marin, foto Instagram jpg
Damaris Lupu, captura video jpg
AAAAQe9SMbjUQcMR3a DFlNaLbul0xh7Wyp pgsXS6nf xvsg7he7oeHm24iS5VJE  xcX8Fgya4q3qgkBLhm DZ0jBNR2Jug0Q7cOyqkk8i4lc24HrjxpuTJP4YuEtCRHB 0uUUoo0LJUkEkA0MdSCc8RE6IOE jpg
Banner Irina Rimes
Captură de ecran din 2025 12 24 la 23 34 47 png
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net