Ozanei Barabancea i s-au luat din „drepturi” la „Te cunosc de undeva”. Dezamăgirea cea mai mare a juratei: „A fost decizia producătorilor”

Ultima actualizare:

Ozana Barabancea, jurata de la "Te cunosc de undeva", este o femeie extrem de puternică, însă ce a făcut-o să treacă peste greutăți este credința în Dumnezeu. Vedeta a trecut printr-o neplăcere (n.r. accidentul fiului ei), însă acum ea și familia ei sunt bine, așa că ne-a povestit noutăți din viață ei profesională, dar și de familie.

  • Cum este noul sezon, cel de-al 18-lea, al emisiunii "Te cunosc de undeva"?

De 10 ani și aproximativ 18 sezoane sunt jurata la emisiunea transformărilor de la Antena 1 și ma simt bine în echipa emisiunii "Te cunosc de undeva". Noul sezon al emisiunii este foarte dinamic, plin de surprize, sunt doar jurat, nu mai sunt profesoară de canto, a fost decizia producătorilor.

Îmi e dor de rolul meu, să explic, să predau, mă simțeam bine. Mă regăseam în acel rol, mă autovalidam. Sunt reguli noi, formatul un pic diferit, e mai mult suspans, îmi lipsește că nu mai vorbește Ruli, poate se va reveni la asta. Mă bucur când mă așez pe scaun, îmi place ce văd, ce aud, este o provocare cu multe travestiuri, sunt piese grele, unele greu de interpretat, unele mai puțin grele.

Pot să spun că "Te cunosc de undeva" este o școală pentru concurenți, pentru tinerii care vor să se lanseze și vor să lanseze ceva nou, și o revalidare a celor cu o carieră deja consacrată.

Citește și: Ce mândră e Ozana Barabancea de copiii ei: «Datorită lor, mă simt și eu tânăra la 53 de ani»

  • Știu că a fost și fiul tău, Andrew, sezoanele trecute la „Te cunosc de undeva”, cânta la pian...
Ozana Barabancea este jurată la „Te cunosc de undeva”
Ozana Barabancea este jurată la „Te cunosc de undeva”

Acum e în anul 4, a dat patru examene din sesiunea de vară, a avut un accident de motocicletă, acum este bine, are 15 examene la Conservator.

Iată și: Ozana Barabancea, Photoshop sau realitate? Soprana arată mult mai tânără în poze

  • Tu arăți superb...

Mă bucur că spui că sunt frumoasă. Probabil că degaj o anumită energie, am avut un concert la Filarmonica de Stat din Bacău și am dirijat-o și pe fiica mea, am avut un concert numit "Calidocop muzical", de la Mozart și Stacovich până la Andrei Tudor, Laurențiu Profeta, Horia Moculescu, am avut de dirijat și clasic, romantic și modern.

  • Ce altceva mai faci?

Sunt și la doctorat în anul doi.

  • Când ai timp să le faci pe toate?

Nu știu, chiar nu știu. Când mă focusez trei zile pe doctorat, stau și scriu. Uit de tot și mă apuc de treabă. Sunt cu opera, am avut un concert pentru Curtea de Conturi, în continuare o să avem o premieră "Povestirile lui Hofman, mai avem "Doamna cu cățelul", operă românească I00%, scrisă într-o manieră modernistă.

Mai vezi și: Miracolul care a reapropiat-o pe Ozana Barabancea de Dumnezeu: "A fost un șoc. Nu am vorbit cu nimeni"

  • Vacanță ai avut?

Da, am avut, dar îmi iau eu, n-ai înțeles asta? Sunt omul care își face bagajul, închid telefonul și am plecat. Nu stau la discuții. Cine mă caută nu mă găsește. Pentru că este nevoie de relaxare, să nu mă știe nimeni. Am fost într-un pelerinaj la părintele Arsenie Boca.

  • Tu ești credincioasă?

Încerc să fiu credincioasă. Mi-am scris o rugăciune și astăzi am primit răspunsul pentru o problemă la muncă, a fost cum am vrut.

  • Ai mulți prieteni?

Să știi că am puțini, dar ăia care sunt, sunt buni. De exemplu, voi fi la sfârșitul lunii la Zărnești, în juriul Festivalul Național de Muzică și Dans “Ecoul Pietrei Craiului” 2022, făcut de Dragoș Popa (27 de ani), prietenul meu foarte bun, pe care-l cunosc de ceva timp, de vreo 10 ani, este un tip talentat, un foarte bun profesionist, foarte bine pregătit, a făcut și el jurnalism mai demult, un tip foarte dedicat, foarte muncitor, foarte smart, un băiat cu foarte bun gust și mai avem ceva în comun, are și voce, l-am ascultat într-o zi la Brașov, unde a cântat cu Felicia Filip. Nu știu dacă știi, dar colaborez cu el și la festivalul meu "Lumini sonore", suntem la a 7 a ediție.

Nu rata nici: Reţeta pentru ten curat a Ozanei Barabancea. Ingredientul principal e foarte ieftin

  • Va fi și Felicia Filip, vă știți, ați colaborat până acum?

Ne respectăm reciproc, doamna Felicia Filip a prestat atâția ani pe scenă Operei Naționale, eu am cântat premiera domniei sale cu Traviata, în regia soțului său, domnul Cristian Mihăilescu. Dânsul a făcut o punere în scenă că să o pună pe dansa în valoare cu costume superbe, extraordinare. Doamne ajută în tot ce facem.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
642480b78bd85c6d1366d41d logo jpg
image png
netflix pixabay jpg
62504790 jpg
banner cristina cioran png
Noul serial „Ana, Mi-ai fost scrisă-n ADN” s-a lansat printr-o petrecere de Crăciun foto: Mihai Stetcu
netflix pixabay png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net