De ce apar contracţiile uterine pe parcursul sarcinii

De ce apar contracţiile uterine pe parcursul sarcinii

Ultima actualizare:
2 jpg jpeg

“Ele pot începe în a şasea săptămână de sarcină, dar, cel mai frecvent, sunt resimţite de majoritatea femeilor cam de la mijlocul sarcinii. Spre deosebire de contracţiile din travaliu, acestea nu sunt dureroase sau, mai bine spus, nu sunt atât de dureroase, pragul durerii fiind diferit de la o persoană la alta. Unele gravide nu le simt deloc, deşi acestea există. Cel mai frecvent apar după-amiaza sau seara, sunt resimţite de gravidă ca o încordare a muşchilor uterului la intervale neregulate şi dispar dacă femeia îşi schimbă poziţia corpului sau merge”, explică dr. Irina Stelea, medic primar obstetrică-ginecologie, cu competenţă în colposcopie şi ecografie ginecologică şi obstetricală.

Cum sunt cele care prevestesc naşterea În timpul travaliului apar contracţiile care anunţă naşterea.

“Spre deosebire de contracţiile din timpul sarcinii, acestea apar la intervale regulate de timp şi devin din ce în ce mai dureroase pe măsură ce se apropie momentul naşterii. În mod normal, durează între 30 şi 70 de secunde. Când contracţiile apar mai des de patru ori într-o oră, sunt însoţite de senzaţia de presiune în zona pelvisului şi în zona inferioară a spatelui, sângerări vaginale şi încetinirea mişcărilor fetale, gravida trebuie să se prezinte la medic”, susţine dr. Stelea.

Citeşte continuarea articolului AICI



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
durere sold jpg
shutterstock 2826566061 jpg
shutterstock 2733658473 jpg
insomnie jpg
buze uscate remedii png
Incredere in sine jpg
shutterstock 2462364013 jpg
shutterstock 2276938593 (2) jpg
image
image