Cum să combaţi constipaţia din timpul sarcinii

Cum să combaţi constipaţia din timpul sarcinii

Ultima actualizare:
1 79896 original jpg jpeg

Un fenomen deloc plăcut, constipaţia poate să apară mai ales în timpul sarcinii, din cauza schimbărilor la nivel hormonal.

În special în primul trimestru, în organismul mamei creşte nivelul progesteronului, ceea ce încetineşte parcursul scaunului în intestine. Chiar dacă rolul acestui hormon este de a relaxa musculatura şi ligamentele, pentru a pregăti corpul mamei în vederea expansiunii necesare pentru a face loc bebeluşului şi pentru a facilita naşterea, schimbările pot avea un impact negativ asupra tranzitului intestinal, în primul trimestru mai ales.

Organismul se pregăteşte pentru dezvoltare

Din păcate, constipaţia este una dintre problemele cu care se confruntă majoritatea gravidelor la un moment dat şi asta din cauza faptului că întregul sistem digestiv devine mai lent pentru ca intestinele să extragă nutrienţii de calitate necesari pentru dezvoltarea fătului. În felul acesta corpul absoarbe apa înainte de a trece prin intestine şi apare constipaţia urmată de slăbirea muşchilor pelvieni, iar cum sarcina creşte şi uterul se măreşte, acesta va apăsa pe vezică, fapt ce va agrava starea de constipaţie.

Descoperă cu ce remedii naturiste poţi combate constipaţia în sarcină pe clicksanatate.ro.

Sursa foto: huffingtonpost.com



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
vanataie jpg
De ce este bine să bei zilnic shoturi de ulei de masline, foto Shuterstock jpg
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
durere sold jpg
shutterstock 2826566061 jpg
shutterstock 2733658473 jpg
insomnie jpg
buze uscate remedii png
image
image