Primul ajutor în caz de leşin

Primul ajutor în caz de leşin

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Leşinul, numit şi lipotimie, poate fi cauzat de un şoc, teamă sau extenuare, căldură excesivă sau statul în picioare vreme îndelungată. Este însoţit de pierderea tonusului muscular şi paloarea feţei.

Persoana se simte slăbită, ameţită, apare senzaţia de greaţă, iar vederea se poate întuneca şi sunetele pot fi percepute distorsionat.

I se poate întâmpla oricui să leşine, la orice vârstă. Apare cel mai frecvent la persoanele trecute de 70 de ani. Este recomandat să iei micul-dejun înainte de a pleca de acasă, pentru a preveni leşinul.

De asemenea, este recomandat să ai o alimentaţie echilibrată, bazată în special pe fructe şi legume.

În caz de leşin, persoana trebuie să stea orizontal, cu picioarele ridicate la 15 cm de sol, până când se va simţi mai bine.

Lărgeşte îmbrăcămintea persoanei leşinate şi apoi apropie de nas puţin rozmarin, mentă sau ulei de busuioc.

Află AICI cum faci faţă unui atac de panică

Odată ce leşinul a trecut, este bine să bei o cană fierbinte de ceai verde cu miere. De asemenea, inhalarea aromei unei bucăţi mici de hrean este un bun substitut al sărurilor întrebuinţate odinioară.

În cazul în care persoana nu-şi revine, se recomandă să suni la 112. Foloseşte comprese cu apă rece, aplicate pe fruntea persoanei care a leşinat. Nu este recomandat să faci comprese cu oţet sau spirt, persoana ar putea fi alergică.

Pont

Este de ajuns să ciupeşti uşor de obraji persoana aflată în stare de leşin.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
image png
ecda1629 23e2 4ff0 99c6 583ecd0f5e4f jfif
shutterstock 2785571845 jpg
shutterstock 2743845837 jpg
adolescence jpg
diagnosticat cu Alzheimer Foto   Shutterstock png
image png
image
image