Remedii naturiste
Pagina 71

Ce substanţe conţine frunza de nuc
Nucul constituie o prezenţă nobilă în Ţara Sfântă, grădina tainică a marelui Solomon era plină de nuci, iar Cântarea Cântărilor aminteşte de livada de nuci a regelui. Multe ale popoare ale lumii atribuie nucului un statut magic, fiind văzut, de exemp
Remedii naturiste
Solutii pentru combaterea hemoroizilor
Toţi avem „hemoroizi”, vene care căptuşesc canalul anal ca nişte perniţe. În decursul a mai mulţi ani, aceste vene cresc în dimensiune şi se umplu cu sânge, mai ales când stai mult în şezând sau în picioare. Atunci, hemoroizii coboară spre exterior ş
Remedii naturiste
Remedii pentru nasul înfundat
Se rade 1 linguriţă de rădăcină, peste care se toarnă o jumătate de linguriţă de oţet de mere şi 1 g de sare, se pune într-un recipient, se lasă acoperit 30 de minute, se consumă toată cantitatea o dată pe zi; se ţine această cură 10 zile pe lună.
Remedii naturiste
Ce se întâmplă dacă petreci mult timp la metrou
Cu toţii ştim că unele joburi sunt foarte riscante, periculoase, toxice sau foarte deprimante. Iar şoferii de metrou fac parte din această categorie de persoane. Preşedintele Sindicatelor de la Metrou a lansat o teorie conform căreia aerul de la metr
Remedii naturiste
Tratamente naturiste cu alge marine
Algele au un conţinut de clorofilă ridicat care creşte oxigenarea celulară(combate cauza primară a cancerului), stimulează sistemul imunitar, ajută la optimă regenerare a ţesuturilor (după operaţii şi nu numai), detoxifică şi asigura protecţie în chi
Remedii naturiste
Remedii inedite care dau rezultate
Remedii inedite care dau rezultate - oţetul de mere tratează cuticulele infectate Oţetul de mere are proprietăţi naturale antibacteriene, astfel că vindecă cu succes infecţia cuticulelor. Aplică pe locul infectat oţet de vin alb diluat cu apă timp de
Remedii naturiste
Cele mai bune măşti naturale pentru coşuri
Pentru a-ţi veni în ajutor, îţi recomandăm o listă cu cele mai bune măşti naturale pentru coşuri!
Remedii naturiste
Leacuri din natură pentru negi
Denumiţi şi „tumori ale pielii”, negii pot fi clasificaţi în diferite tipuri: negi comuni, negi de picior sau genitali. Negii apar ca nişte creşteri masive pe piele, în general, pe degete, coate, genunchi, faţă şi scalp. O primă cauză a infectării cu
Remedii naturiste
5 remedii inedite cu albăstrele
În tradiţia populară, albăstrelele erau folosite ca leac pentru tăieturile de la mâini şi de la picioare care apăreau pe vremea secerişului: florile erau puse direct pe rană pentru a opri sângerarea.
Remedii naturiste
Soluţii naturiste pentru curăţarea ficatului
Rezultatele vor apărea după o lună, însă este foarte important ca tratamentul să fie administrat zilnic, în fiecare dimineaţă. Apoi, vă puteţi continua rutina zilnică.
Combinaţia dintre ulei de măsline şi lămâie ajută corpul să elimine toxinele, iar
Remedii naturiste
Top 3 plante pentru dinţi sensibili
Această problemă afectează aproximativ 70% din populaţia globului şi se manifestă printr-o durere accentuată la nivelul dinţilor atunci când aceştia sunt expuşi alimentelor foarte calde sau foarte reci. În cazuri extreme, chiar şi o simplă înghiţitur
Remedii naturiste
Cărbunele vegetal, un remediu mai puţin ştiut
Cărbunele vegetal sau medicinal poate fi achiziţionat din farmacii sau din magazinele cu produse naturiste, şi este un remediu des folosit în medicina de urgenţă în cazul intoxicaţiilor cu diverse chimicale sau în cel al supradozei de medicamente. E
Remedii naturiste
Cele mai bune remedii pentru ficat
Ficatul are un rol important în echilibrul metabolismului, deoarece sintetizează colesterolul, fosfolipidele, lipidelor şi lipoproteinele, participă la metabolismul glucidelor şi proteinelor şi ajută la sinteza unor elemente din sânge, cum sunt globu
Remedii naturiste
Leacuri inedite cu trandafiri
Dacă petalele de trandafir au proprietăţi benefice în medicina naturistă, uleiul esenţial face minuni când îl foloseşti la masaje sau în aromaterapie. Trandafirii cu efecte terapeutice sunt cei de dulceaţă, „rosa centifolia“ şi „rosa damascena“, cuno
Remedii naturiste
Cele mai sănătoase ceaiuri şi beneficiile lor
Încă din cele mai vechi timpuri, ceaiurile au fost folosite pentru vindecarea diferitelor afecţiuni. De altfel, experţii în sănătate sunt de părere că infuziile din plante sunt binevenite pentru sănătatea organismului.
Remedii naturiste
Ce nu ştiai că poţi trata cu busuioc
Plantă cunoscută mai ales pentru întrebuinţările sale în bucătărie, busuiocul a dovedit încă din vechi timpuri calităţi terapeutice. Bogăţia de vitamine (A, B1, B2, B3, B5, B6, B9, C şi K) şi minerale (potasiu, fosfor, calciu, sodiu, maneziu, fier, z
Remedii naturiste
Tratamente naturiste împotriva îmbătrânirii
De asemenea, elasticitatea şi fermitatea pielii pot fi menţinute prin aplicarea de tratamente naturiste împotriva îmbătrânirii. Iată câteva idei!
Remedii naturiste
Tratează depresia fără medicamente
Stările depresive sunt legate de o combinaţie de factori medicali şi de mediu, care scad nivelul de serotonină, o substanţă responsabilă de starea de bine a organismului.
Remedii naturiste
Ceaiuri bogate în magneziu
Mineralul este vital în menţinerea netedă a arterelor, protejându-le de tensiunea sangvină cauzată de stres.
Remedii naturiste
Ce beneficii are uleiul de lavandă pentru ten şi păr
Puţini cunosc faptul că uleiul esenţial de lavandă are proprietăţi antibacteriene şi antiinflamatoare, care pot fi utilizate chiar şi pe pielea iritată, arsuri minore şi înţepături de insecte. De asemenea, uleiul de lavandă este folosit în tratarea m
Remedii naturiste
Uleiuri naturale care stimulează creşterea părului
Însă, pentru a face părul să crească într-un mod sănătos, este important să-i oferim toţi nutrienţii de care are nevoie, pentru a combate daunele produse de factorii externi, precum soare, vânt, ploaie, temperaturi scăzute sau prea ridicate.
Remedii naturiste
Ce poţi trata cu argilă
Se spune că soldaţii din Primul Război Mondial, care au consumat argilă, au fost feriţi de dizenteria care bântuia acele vremuri. De asemenea, multe boli grave erau tratate în trecut cu plasturi cu argilă.
Remedii naturiste
Soluţii naturiste pentru intoxicaţia cu metale
Suntem expuşi în mod constant la mercur, aluminiu, bismut, taliu, plumb, cadmiu sau arsenic, prin diverse surse. Poluarea, unele alimente (cum sunt unele soiuri de peşte pentru conţinutul de mercur şi conservele pentru cel de aluminiu) şi ţigările su
Remedii naturiste
Cum să scapi în mod natural de punctele negre
Ei bine, trebuie să ştii că le poţi veni de hac cu ajutorul a câteva remedii simple şi naturale!
Remedii naturiste
Remedii naturiste împotriva excesului de colesterol
Ficatul deţine rolul central în reglarea colesterolului în organism, la acest nivel ajungând colesterolul ingerat din alimente, colesterolul sintetizat în diferite ţesuturi, în special în intestin şi ficat, de aici fiind eliminat ca atare sau sub for
Remedii naturiste
Chlorella, citostaticul natural împotriva cancerului
Chlorella creşte în apele dulci din sud-estul Asiei şi din Australia, această specie de algă fiind o adevărată forţă a naturii datorită conţinutului foarte mare de clorofilă (cel mai mare din regnul vegetal) şi alte principii active, în ciuda dimensi
Remedii naturiste
Remedii naturiste miraculoase cu ulei de struguri
Uleiul obţinut din sâmburi de strugure prin presare la rece conţine cantităţi importante de vitamine E şi F, de minerale precum zincul, cuprul, seleniul şi procianidine, o substanţă care are proprietăţi antiîmbătrânire, fiind de 50 de ori mai puterni
Remedii naturiste

