Să utilizăm antibioticele conştient!

Să utilizăm antibioticele conştient!

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Potrivit raportului elaborat de către Centrul European de Control al Bolilor (ECDC), în România, în anul 2017 s-a remarcat o tendinţă uşoară de reducere a consumului total de antibiotice în medicina umană (cu 12% faţă de anul 2015), însă cu păstrarea consumului crescut de antibiotice de rezervă şi a celor cu risc sporit de selectare de bacterii rezistente, în special în sectorul spitalicesc.

Există încă o persistenţă a prescrierii exagerate de antibiotice (profilaxie perioperatorie cu durata de peste 24 de ore în peste 80% din cazuri, 43% dintre pacienţii internaţi într-o anumită zi primesc antibiotice). Infecţiile asociate asistenţei medicale din acest studiu sunt în procent de 5,9% din totalul pacienţilor după validarea ECDC/INSP (cifră apropiată de valorile înregistrate în statele membre ale UE), ceea ce depaşeşte, evident, raportarea de rutină de doar 0,53% din pacienţii externaţi.

Informaţiile au fost prezentate în cadrul unui seminar organizat de către Societatea Română de Microbiologie, în parteneriat cu Biroul pentru România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în cadrul Săptămânii de Conştientizare asupra utilizării Antibioticelor (12-18 noiembrie).La eveniment au participat prof. dr. Alexandru Rafila, preşedinte al Societăţii Române de Microbiologie, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase ”Prof. dr. Matei Balş” Bucureşti, conf. dr. Diana Păun, consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, prof. dr. Gabriel Adrian Popescu - Institutul Naţional de Boli Infecţioase ”Prof. dr. Matei Balş” Bucureşti, dr. Roxana Şerban – Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Situaţia gravă în care ne aflăm se explică prin:

  • Utilizarea în exces sau necorespunzătoare a antibioticelor în tratamentul sau profilaxia infecţiilor umane
  • Utilizarea pe scară largă a antibioticelor în creşterea animalelor şi în piscicultură, inclusiv antibiotic aparţinând aceloraşi clase
  • Faptul că bacteriile multirezistente se pot transmite deopotrivă între oameni şi animale
  • Consumul de produse alimentare care conţin mici cantităţi de antibiotic introduse în hrana animalelor
  • Poluarea mediului cu antibioticele folosite în sectorul uman şi veterinar

Pentru limitarea rezistenţei la antimicrobiene, O.M.S. a dezvoltat, împreună cu agenţiile partenere din cadrul Naţiunilor Unite, conceptul ONE HEALTH care permite supravegherea şi aplicarea integrată a măsurilor necesare în toate domeniile care influenţează acest fenomen natural care este însă amplificat de activităţile umane.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tiuit in urechi  jpg
psiholog jpg
femeie psiholog jpg
femeie care se da cu parfum jpg
Picture1 png
Urania Cremene (2) png
alergii  jpg
bullying png
image
image