Sedentarismul afectează fertilitatea bărbaţilor

Sedentarismul afectează fertilitatea bărbaţilor

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Stilul de viaţă influenţează în mare măsură fertilitatea bărbaţilor, potrivit unei cercetări efectuate de oamenii de ştiinţă de la Şcoala de Sănătate Publică a Universităţii din Harvard.

În cadrul cercetării, au fost monitorizaţi 189 de bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 22 de ani, studenţi la Universitatea din New York, cărora li s-a cerut să noteze câte ore pe săptămână îşi petreceau uitându-se la televizor şi cât timp îşi dedicau activităţilor fizice. Apoi, voluntarilor şi s-a cerut să dea o probă de spermă.

Bărbaţii care au avut un stil de viaţă activ, care şi-au petrecut 15 ore sau mai mult pe săptămână făcând exerciţii fizice moderate sau energice (fotbal, baseball sau baschet) au avut un număr al spermatozoizilor cu 73% mai mare în comparaţie cu cei care erau mai puţin activi din punct de vedere fizic.

De asemenea, bărbaţii care îşi petreceau cel puţin 20 de ore pe săptămână în faţa televizorului au avut numărul spermatozoizilor cu 44% mai mic decât cel al masculilor care se uitau mai puţin la televizor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
durere sold jpg
shutterstock 2826566061 jpg
shutterstock 2733658473 jpg
insomnie jpg
buze uscate remedii png
Incredere in sine jpg
shutterstock 2462364013 jpg
shutterstock 2276938593 (2) jpg
image
image