90.000 €, primă de performanţă

90.000 €, primă de performanţă

Ultima actualizare:

    Răzvan  Burleanu  se laudă cu  performanţa  naţionalei
Răzvan Burleanu se laudă cu performanţa naţionalei

”Tricolorii” au ajuns, după opt ani de așteptare, la un turneu final, iar performanța lor este răsplătită financiar pe măsură. Pe lângă fotbaliști, antrenori, medici și preparatori, și oficialii Federației Române de Fotbal primesc bonusuri pentru calificare. Printre ei, cum era și normal, Răzvan Burleanu, șeful FRF.

”Fondul de premiere pentru administraţia FRF şi membrii Comitetului Executiv este de 8,12 la sută, adică 650.000 de euro, cu mult peste 2008 şi pragul maxim va fi de 50 la sută şi nu cum probabil ştiaţi de 5-6 oameni care erau sută la sută. Toţi oamenii vor profita de acest prag, de la doamna care ne deschide uşa până la preşedintele federaţiei”, a spus Răzvan Burleanu, într-o conferință de presă. 

Potrivit unor surse citate de News.ro, președintele Federației Române de Fotbal va încasa aproximativ 90.000 de euro pentru calificarea „tricolorilor„ la Euro.

” În 2008 am avut şase persoane care s-au premiat peste 95-96 la sută, astăzi avem preşedintele federaţiei, cu 50 la sută din prima unui jucător, dar contează că nu se regăsesc prime pentru organizare de meciuri sau înfrângeri”, a mai declarat Burleanu, făcând referire la modul în care s-a procedat în mandatul lui Mircea Sandu, atunci când naționala s-a calificat la turneul final din Austria și Elveția



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Raúl Asencio (EPA) jpg
Nick Kyrgios (EPA) jpg
FCSB (Sportpictures) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Rapid Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
catalin cirjan si evelyn jpg
image
image