A murit Rudel Obreja! Era condamnat în dosarul ”Gala Bute” și suferea de cancer

Ultima actualizare:

Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 57 de ani. Anunțul a fost făcut de preşedintele Ligii Profesioniste de Box din România, Viorel Plosca, pe Facebook.

Rudel Obreja a murit la vârsta de 57 de ani
Rudel Obreja a murit la vârsta de 57 de ani

Cu adâncă durere în suflet, anunţăm trecerea în nefiinţă a fostului mare om de box Rudel Obreja. Drum lin printre stele drag prieten! Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace!”, e arată în mesajul citat de Agerpres.

Obreja a fost un boxer valoros al anilor '80. De altfel, el a cucerit o medalie de argint la categoria semi-mijlocie la Europenele din 1989 dar şi una de bronz la Mondialele din acelaşi an. De foarte mult ori campion naţional, Rudel Obreja a participat şi la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984.

În 2004, Obreja a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Box, îndeplinind în acelaşi timp diferite funcţii în federaţiile europeană şi internaţională a boxului amator. În 2008, la Jocurile Olimpice de la Beijing, ocupa funcția de Șef al Comisiei Tehnice a AIBA, iar din această postură a declanșat un scandal imend, scoțând la iveală jocurile de culise prin care reprezentanții anumitor țări erau ajutate de ”mașina de arbitraj”, introdusă atunci. Drept urmare, a fost suspendat pe plan internațional, iar în 2012 a fost înlăturat și din funcția de președinte al Federației Române de Box. 

În paralel cu activitate de la Federație, dar și după aceea, a promovat și susținut cât a putut boxul profesionist. De altfel, al a fost cel care a crezut cel mai mult în valoarea lui Lucian Bute, multiplul campion mondial al boxului profesionist. Și, cumva, de la această dragoste pentru marele sportiv i s-a și tras sfârșitul.

A fost condamnat în două rânduri pentru ”Gala Bute”

În 2018 a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru spălare de bani, evaziune fiscală şi complicitate la luare de mită în Gala Bute. El a fost eliberat în decembrie 2018 din Penitenciarul Jilava după ce magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au admis contestaţia de suspendare a executării pedepsei, formulate în baza faptului că alcătuirea completurilor de 5 judecători nu s-a făcut prin tragere la sorţi.

În aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondate contestaţiile în anulare ale lui Rudel Obreja, astfel că acesta a revenit după gratii. În iulie 2022, Tribunalul Ilfov dispunea eliberarea lui Rudel Obreja pentru ca acesta să se poată trata de cancer într-un spital civil din ţară.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net