After-party la Wimbledon. Andy Murray a venit cu prietena
Andy Murray a devenit primul tenismen britanic care a reuşit să câştige Wimbledonul după 77 de ani, graţie victoriei categorice în faţa lui Novak Djokovici.
„Să câştig turneul de la Wimbledon este punctul culminant al tenisului. Ultimele puncte ale finalei au fost cele mai dificile din viaţa mea. Nu îmi vine să cred că am câştigat. A fost un meci extrem de solicitant din punct de vedere fizic. Şi psihic, ultimul game va rămâne cel mai greu din viaţa mea. Am perseverat. Aceasta este povestea carierei mele. Am avut înfrângeri grele, dar în fiecare an mi-am îmbunătăţit jocul. Am continuat să învăţ şi să muncesc cât de mult am putut", a declarat Andy Murray.
La finalul unei partide care a durat trei ore şi şase minute, Murray a cucerit trofeul de la Wimbledon după victoria cu 6-4, 7-5, 6-4. Britanicul a întrecut astfel performanţa de acum 77 de ani, când conaţionalul Frederick John Perry câştiga turneul în 1936.
Duminică seara, imediat după finală, Murray a fost protagonistul unui after-party la care tenismenul britanic a avut-o alături pe prietena sa, Kim Sears.
"Kim este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat lui Andy", a declarat recent mama lui Murray, Jude.
De asemenea, la petrecerea de după turneul de la Wimbledon, a fost prezentă şi Marion Bartoli, câştigătoarea de la feminin. Franţuzoaica a venit îmbrăcată într-o ţinută sexy, încercând parcă să le dea peste nas celor care au declarat despre ea că este urâtă.