Baschet: Stoenescu visează la Europene

Ultima actualizare:

„Mă simt extraordinar, mă bucur că am revenit alături de colegele mele şi sper într-un rezultat bun în această campanie", a declarat baschetbalista de la ICIM Arad, pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Baschet, frbaschet.ro.

România se află în grupa din preliminarii cu Serbia, Israel şi Letonia, trei adversare la prima vedere extrem de puternice. „Serbia şi Israelul nu mai sunt ce au fost odată. Au schimbat generaţiile, în vreme ce noi avem un nucleu de titulare ajunse la maturitate. Suntem de valori sensibil egale, daca nu chiar peste", explică Stoenescu. "Singurul adversar dificil este Letonia, o echipă care a făcut o figură frumoasă la ultimul Campionat European. Să nu uităm însă că din grupa se vor califica două echipe, deci obiectivul ne este accesibil. Pentru mine, o nouă prezenţă la un turneu final este un vis pe care sper să mi-l îndeplinesc!", a mai spus conducătorul de joc al naţionalei şi al echipei ICIM Arad.

Baschetbalista acum în vârstă de 30 ani face parte din generaţia care a obţinut cel mai mare succes al baschetului feminin românesc la nivel de naţională, medalia de bronz la Campionatul European de tineret în anul 2000. Alături de ea, mai sunt prezente la naţională din acea echipă alte trei baschetbaliste: Florina Păşcălău, Andra Mandache şi Cristina Ciocan.

Alături de nucleul de veterane se află şi o serie de tinere jucătoare, printre care şi Gabriela Mărginean, prima româncă aleasă în WNBA, care a evoluat patru partide pentru Minnesota Lynx în acest sezon al ligii profesioniste nord-americane feminine.

Naţionala feminină a României se află în cantonament la Mediaş de unde va reveni săptămâna viitoare la Bucureşti pentru două partide amicale cu Germania. Meciurile vor avea loc la 5 şi 6 august în Arena Baschetului din Capitală.

Lotul convocat la Mediaş este format din următoarele jucătoare: Cristina Ciocan, Florina Diaconu, Andra Mandache, Gabriela Mărginean, Anita Meszaroş, Anemarie Părău, Florina Paşcalău, Elisabeth Pavel, Claudia Pop, Viorela Rus, Anca Stoenescu şi Alexandra Uiuiu.

La doar opt zile după jucarea meciurilor cu Germania, tricolorele vor debuta în preliminariile CE din 2011, având programate disputele cu Letonia (14 august, Bucureşti), cu Serbia (17 august, deplasare), cu Israel (20 august, Târgovişte), din nou cu Letonia (23 august, deplasare), cu Serbia (26 august, Târgovişte) şi cu Israel (29 august, deplasare).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net