Botez cu campioane la Deva
Foarte bune prietene, chiar dacă nu fac parte din aceeaşi generaţie de gimnaste şi le despart mii de kilometri distanţă, campioanele noastre olimpice Daniela Silivaş şi Maria Olaru vor deveni în această săptămână şi rude prin alianţă.
Stabilită în SUA, unde antrenează de aproape două decenii, dar venită acasă împreună cu cei trei copii ai ei (Jadan - 6 ani, Ava- 5 ani şi Rylan - 10 luni) pentru a-şi petrece vacanţa de vară, tripla medaliată cu aur la Olimpiada de la Seul s-a hotărât să-l creştineze pe mezinul familiei chiar la Deva.
„Şi ceilalţi doi copii tot în România i-am botezat. Pe Jadan la 1 an şi 3 luni, iar naşi sunt nişte prieteni de aici, iar pe Ava la 8 luni, cu familia Goreac", ne-a povestit Daniela, care antrenează copii în Atlanta.
Ideea de a-l creştina pe Rylan anul aceasta a fost una spontană. „La evenimentul de la Izvorani de la începutul lunii iunie, când ne-am întâlnit mai multe gimnaste din mai multe generaţii, Katy Szabo m-a întrebat când am de gând să-i fac botezul băiatului. Prietena noastră Mărie (n.r.- Maria Olaru) era lângă noi şi i-am spus: «Mărie, nu vrei să fii naşă?» Şi ea a zis «Da»". Aşa am ajuns să facem vineri botezul lui Rylan", continuă fosta gimnastă, care adaugă că nu va face petrecere mare.
„Vom fi cam 20 de persoane care sunt prieteni de-ai noştri şi familia. Vom merge la biserică şi apoi la un local aici în oraş".
Maria Olaru se află la a treia experienţă de acest gen. „Mai am două finuţe, însă el e primul băiat pe care îl botez. Sunt onorată că Dana mi-a făcut invitaţia şi oarecum m-am aşteptat. Noi suntem prietene foarte bune, ţinem legătura şi ne întâlnim ori de câte ori avem ocazia", ne-a mărturisit Maria Olaru.