Cei mai buni karateka merg la Sibiu!

Ultima actualizare:

Cupa României la Karate, pentru cadeţi, juniori, tineret şi seniori se dispută efectiv în zilele de sâmbătă şi duminică, vinerea fiind rezervată probei cântarului. "Am convingerea că acest eveniment major, organizat de Federaţia Română de Karate, va atrage cât mai mulţi sportivi şi spectatori, pentru a demonstra că FRK este cea mai puternică federaţie de acest gen din România. Acum, când karateul mondial are şansa de a deveni sport olimpic, prin WFK, rog toţi membrii FRK să demonstreze unitate şi forţă prin implicare în toate acţiunile organizate în cadrul Federaţiei Române de Karate", a spus preşedintele FRK, Lucian Băroiu. Cupa României la Karate este criteriu de selecţie pentru loturile naţionale de cadeţi, juniori şi tineret, în vederea participării la Campionatul Mondial de Karate WFK (7-10 noiembrie, Guadalajara, Spania), cât şi criteriu de punctaj pentru lotul naţional de seniori. Sportivii care doresc să fac parte din loturile naţionale FRK trebuie să participe la toate competiţiile naţionale pentru a intra în sistemul de punctaj stabilit de Colegiul Naţional al Antrenorilor.De asemenea, arbitrii naţionali, pentru a putea îndeplini criteriul valoric stabilit de CCA, trebuie să participe şi să arbitreze la competiţiile organizate de FRK.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image