Cristina Neagu, după un an la națională: ”Am venit cu inima deschisă”

Ultima actualizare:

România va juca miercuri, la Mioveni, de la ora 18.05, în direct la TVR 2, contra Danemarcei, în calificările pentru turneul final al Campionatului European. Cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu, a revenit la prima reprezentativă şi se pregăteşte pentru "dubla" cu Danemarca, din Grupa 2 a preliminariilor Campionatului European.

Cristina Neagu a fost de patru ori desemnată cea mai bună handbalistă a lumii (FOTO: Sportpictures)
Cristina Neagu a fost de patru ori desemnată cea mai bună handbalistă a lumii (FOTO: Sportpictures)

Retrasă temporar de la naţională în a doua parte a anului trecut, Cristina mărturiseşte că se bucură foarte mult că a revenit la echipă. ”A venit şi primăvara, a venit 1 Martie şi sincer mă bucur să prind lucrul ăsta aici, alături de echipa naţională, alături de fete. Mă bucur că am revenit, deşi cred că cea mai bună decizie pe care am luat-o a fost aceea de a rămâne acasă la Campionatul Mondial, pentru că în felul acesta am reuşit să am mai multă grijă de mine, de corpul meu, de accidentările pe care le-am. Însă acum am revenit cu inima plină şi cu multă încredere şi cu dorinţă de a câştiga miercuri", a declarat Cristina Neagu, căpitanul naţionalei feminine de handbal a României.

Pentru selecţionerul Adrian Vasile revenirea Cristinei Neagu este cea mai bună veste posibilă şi speră ca prin prezenţa ei să poată contrabalansa absenţele pe care le are în echipă. "Cristina e un român din acela foarte patriot şi n-aş putea s-o spun altfel decât prin lucrurile pe care le demonstrează pe teren. Ne bucură revenirea ei, din păcate avem alte lipsuri, dar asta e viaţa, trebuie tot timpul să fim atenţi, să fim alerţi, să eficientizăm tot ce avem în momentul de faţă ca grup şi sunt convins că o vom face", a spus Adrian Vasile, selecţioner naţionala feminină de handbal a României.

Danemarca este medaliată cu bronz la Campionatul Mondial din 2021

Programat miercuri, de la ora 18.05, în Sala Sporturilor din Mioveni, meciul cu Danemarca - medaliata cu bronz din decembrie, de la Campionatul Mondial - este aşteptat cu nerăbdare de toată lumea.

"Nouă şi mie ne convine să jucăm împotriva unor adversari foarte puternici. Pentru că avem această ţintă de a merge la Paris în 2024 şi cred că nu poţi face altfel decât dacă eşti testat împotriva celor mai buni, iar dacă vreţi Danemarca închide acest cerc scandinav pe care-l avem în ultima perioadă. Este o echipă bună, o echipă pe val în lume, aşa că de ce să nu fie momentul nostru în care să simţim că şi noi facem acei paşi corecţi despre care multă lume a vorbit şi să ne dorim ca meciul de miercuri să-l încununăm cu o victorie", a precizat Adrian Vasile.

"Atmosfera este una foarte bună. Mă gândesc că toată lumea este fericită că e din nou la echipa naţională. Eu una sunt foarte încântată şi abia aştept să jucăm. Mă bucur că sunt aici zilele astea, chiar sunt cu energie şi cred că toată lumea este la fel. Eu sper că nu avem de ce să simţim presiune. Trebuie să ne  bucurăm de joc, să ne bucurăm de handbal, să ne bucurăm că jucăm acasă şi asta ne va ajuta să exprimăm ceea ce noi putem oferi", a afirmat şi Crina Pintea.

”Publicul ar putea fi al optulea jucător al României”

Un atu important al echipei României în meciul cu Danemarca, de miercuri, îl va reprezenta suportul publicului, care de fiecare dată este al optulea jucător pentru fetele noastre.

"Mizăm foarte tare pe aportul publicului. Sunt convins că vor fi într-un număr cât se poate de mare, ştim că e un interes foarte mare pentru această partidă, abia aşteptăm să ne bucurăm împreună de atmosfera asta de a reprezenta România, pentru că asta e ceea ce face totul foarte special, această pasiune pe care trebuie să o ai atunci când joci în tricoul echipei naţionale şi atunci când susţii echipa naţională. Aşa că abia aşteptăm să ne bucurăm de această senzaţie, pentru că aportul publicului va fi foarte important", a spus Adrian Vasile.

"Întotdeauna când am jucat astfel de meciuri acasă publicul a fost alături de noi, indiferent pe locul unde am jucat şi de fiecare dată s-a simţit ca al optulea jucător. Ceea ce e foarte important pentru noi. Deja am aflat că sala va fi suficient de plină şi de data asta va fi la fel. Va fi foarte frumos pentru că jucăm acasă şi publicul e de partea noastră. Şi nu trebuie decât să ne bucurăm de handbal şi să îi bucurăm atât pe cei din tribune cât şi pe cei de acasă", a declarat Crina Pintea.

Programul meciurilor din Grupa 2

Miercuri, 2 martie

Ora 18.05 ROMÂNIA – Danemarca

Ora 21.00 Insulele Feroe – Austria

Sâmbătă, 5 martie

Ora 17.10 Danemarca – ROMÂNIA

Ora 18.30 Austria – Insulele Feroe

Miercuri, 20 aprilie

Ora 21.25 Austria – Danemarca

Ora 21.00 Insulele Feroe – ROMÂNIA

Sâmbătă, 23 aprilie

Ora 17.10 Danemarca – Insulele Feroe

Duminică, 24 aprilie

Ora 18.00 ROMÂNIA – Austria

S-au jucat partidele

Austria – ROMÂNIA 33-33

Insulele Feroe – Danemarca 19-39

Danemarca – Austria 27-22

ROMÂNIA – Insulele Feroe 26-19

Clasament Grupa 2

1. Danemarca 4p

2. România 3p

3. Austria 1p

4. Insulele Feroe 0p

Se califică la Campionatul European primele două clasate.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net