CSM București a suferit cea mai mare umilință din istoria clubului

Ultima actualizare:

    Cristina Neagu în aruncareFOTO: Sportpictures.eu
Cristina Neagu în aruncareFOTO: Sportpictures.eu

În ultimii ani, echipa feminină de handbal CSM București a fost etalonul de performanță al sportului românesc la nivel de cluburi. Acum și de acest mit s-a ales praful. Înfrânte la zece goluri diferență (33-23) la Budapesta, de Ferencvaros, ”tigroaicele” au transformat obiectivul calificării în Final Four-ul Ligii Campionilor într-o glumă proastă.

CSM București s-a dus cu speranțe mari la Budapesta, acolo unde urmau să întâlnească o formație, Ferencvaros, pe care o învinseseră de fiecare dată până atunci, indiferent de sala în care se disputase meciul. Întrate în grupa principală cu 3 puncte, elevele lui Adrian Vasile aveau încredere că tradiția se va respecta și de data aceasta, mai ales că, față de prima parte a întrecerii, cea a grupelor inițiale, în echipă și-a făcut apariția cea mai bună jucătoare a lumii, Cristina Neagu. Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg și iubitorii handbalului au asistat la un adevărat măcel. Doar norocul a făcut ca diferența de zece goluri cu care s-a încheiat partida (33-23) să nu fie mai mare, pentru că maghiarele au ratat de câteva ori aruncări cu poarta goală. Chiar și așa, acest eșec va rămâne în istoria neagră a clubului ca înfrângerea cea mai drastică suferită vreodată de CSM în cea mai importantă competiție feminină intercluburi. Vechiul record negativ data din ianuarie 2019, atunci când ”tigroaicele” au fost învinse de Gyor cu 37-26. Și atunci, ca și acum, tot în prima etapă a grupelor principale. Și atunci, ca și acum, tot în deplasare și tot în a patra sâmbătă a anului (acum a fost 25 ianuarie, anul trecut meciul a avut loc pe 26 ianuarie). Doar că, spre deosebire de anul trecut, acum CSM București a avut-o în echipa de bază pe Cristina Neagu. Care, însă, nu a putut face totul de una singură - deși a marcat 7 goluri - mai ales că a fost excelent marcată de adversare. De altfel, fostul internațional Viorel Mazilu remarca la Digi Sport că tocmai această tactică, de a te baza exclusiv pe talentul Cristinei, a nenorocit echipa la Budapesta. ”Jocul CSM-ului se bazează doar pe Cristina Neagu, pe angajările Cristinei Neagu. Orice antrenor din lume poate să-şi ia măsurile necesare ca să-şi facă meciul uşor împotriva CSM -ului. Cred că ar trebui schimbat ceva, nu să mai meargă jocul doar pe Neagu. Cristina te ajută, te ajută foarte mult, dar trebuie să mai existe şi altcineva. Mai e Lekic, dar atât”, a remarcat fostul jucător și antrenor de la Steaua.

După această înfrângere, CSM ocupă ultimul loc în grupă, iar săptămâna viitoare la București va veni liderul seriei, formația franceză Metz. În sferturile de finală se califică primele patru echipe din fiecare grupă principală. Însă, dacă nu se numără între primele două clasate, formației noastre îi va fi foarte greu să spere la calificarea în Final Four, pentru că ar trebui să joace în meciurile eliminatorii contra uneia dintre formațiile Gyor sau Brest, fiecare o forță în acest moment în Europa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net