Echipele calificate la CE de handbal feminin din 2010

Ultima actualizare:

Preliminariile Campionatului European de handbal feminin din luna decembrie s-au încheiat, duminică, iar 14 echipe naţionale, printre care şi cea a României, s-au calificat la turneul final, găzduit de Danemarca şi Norvegia.

Conform regulamentului, la turneul final s-au calificat primele două clasate din fiecare din cele şapte grupe preliminare, care se alătură astfel echipelor naţiunilor gazdă, Danemarca şi Norvegia.

Reprezentativele calificate sunt următoarele:

Grupa I - Ucraina (locul I), România (locul II)

Grupa II - Ungaria, Suedia

Grupa III - Franţa, Islanda

Grupa IV - Germania, Slovenia

Grupa V - Spania, Serbia

Grupa VI - Muntenegru, Rusia

Grupa VII - Croaţia, Olanda.

Echipele Danemarcei şi Norvegiei sunt calificate din oficiu, fiind gazdele turneului final din luna decembrie.

Tragerea la sorţi a meciurilor din grupele CE din luna decembrie va avea loc în 5 iunie, la Odense, în pauza meciului dintre Danemarca şi Norvegia, programat cu ocazia împlinirii a 75 de ani de existenţă ai forului naţional danez.

La ultima ediţie a Campionatului European, naţionala României a ocupat locul cinci.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image